Grindeanu a pierdut clar bătălia politică. Votul din Comitetul Executiv al PSD (unanimitate) o demonstrează. Ce încearcă el să facă acum este să câștige disputa comunicațională și să impună propriul narativ în privința retragerii sprijinului politic – superficialitatea raportului de evaluare, referirile la relația cu Rusia, asocierea lui L. Dragnea cu D. Vâlcov, cu probleme judiciare și cu OUG 13, toate acestea trimit la ceea ce premierul încă în funcție caută să prezinte comunicațional drept explicația deciziei CEx. Miza este una pe termen mediu sau lung, în funcție de cum evoluează Dragnea și cum se soluționează problemele sale din justiție. Cealaltă tabără nu are o linie bine definită despre “motivele adevărate” ale aruncării în aer a lui Grindeanu. Există frânturi despre legături periculoase, legături cu servicii, duble comenzi, performanțe îndoielnice și ambiții politice. Adversarii naturali din spațiul public ai PSD împărtășesc și îmbrățișează narativul Grindeanu, așa că disproporția comunicațională este evidentă și în dezavantajul lui Dragnea.
Rămâne de văzut dacă vom avea un narativ Dragnea (“pe surse” sau nu) despre ce a cauzat rupturea. Sau dacă linia de atac va fi cea de a-l duce în derizoriu pe Grindeanu – #rezist, premier legat de propriul scaun (similar cu ce s-a comunicat despre M. Geoană în 2011 și V. Zgonea în 2016), premier într-un Guvern gol. Cu cât lucrurile intră mai rapid într-o logică instituțională (majorități, reguli constituționale, treburile guvernării), cu atât Grindeanu are un spațiu de manevră mai redus.
Atfel, ceea ce vedem astăzi nu e nou în PSD. S-a întâmplat în 2006 (Geoană vs. Năstase), în 2011 (Ponta vs. Geoană) și în 2016 (Dragnea vs. Zgonea). Liderul partidului își încordează mușchii și caută să își confirme autoritatea executându-l pe cel perceput drept challenger. Diferența este că Dragnea și-a ales singur adversarul, aducându-l pe Grindeanu din relativă obscuritate în Palatul Victoria. În plus, Dragnea a devenit nervos văzând “înrădăcinarea” și încăpățânarea lui Grindeanu și a decis să acționeze rapid, cât controlul asupra partidului nu îi era cu adevărat contestat – de aici și greșelile tactice și de execuție din ultimele zile.
Politic vorbind, nu văd mari șanse ca o potențială moțiune de cenzură împotriva lui Grindeanu să nu treacă. Menținerea lui Grindeanu ar însemna susținere implicită sau explicită din partea PNL, plus a unei părți din PSD critică la adresa lui Dragnea și strânsă în jurul lui Ponta (apropo, e interesant și cum va juca Ponta – fie îl transformă indirect pe Grindeanu în principala alternativă la Dragnea (ceea ce nu îi este tocmai convenabil), fie îl folosește pe premierul în funcție pentru a-l mai slăbi pe Dragnea și a ieși la atac ulterior). Victimizarea leadershipului PSD și disciplina electoratului PSD ar pregăti o desfășurare electorală de tipul celei din 2016 (un PSD reîncărcat) și ar însemna discreditarea contestatarilor – e adevărat, distanța mare până la alegeri îi poate încuraja pe unii să încerce. Altfel, că Grindeanu ar rupe PSD e scenariu SF – au încercat alții cu mult mai bine poziționați din punct de vedere politic sau al susținerii publice și nu au reușit.
Evident, întrebarea despre cât servește această criză României sau chiar PSD rămâne în picioare. Normalitatea e pasăre rară.