Postare publicată pe platforma de bloguri Adevărul
Planurile PSD pentru alegerile parlamentare, dincolo de obiectivul clasic al câștigării scrutinului, pot fi cel mai bine înțelese privind atât la trecutele alegeri locale, cât și la cele prezidențiale din 2019.
Într-un climat aparent neprietenos – pierderea guvernării, lider condamnat în precampanie, criticile lui Ponta la adresa lui Dragnea și a liniei sale politice (nedepunerea moțiunii de cenzură, susținerea Guvernului tehnocrat), asaltul DNA asupra unor membrii importanți (primarul Craiovei, de exemplu), PSD a obținut în iunie victoria majoră de imagine din București (șapte primării din șapte), aproape 40% la votul politic pentru consiliile județene (35% singur și 4,6% în alianța electorală cu UNPR) – transpus apoi în majorități județene și președinții de CJ, precum și un consistent număr de primari și consilieri locali. Liberalii, în primul rând prin pierderea de imagine din Capitală, au ieșit șifonați din comparație.
Pe scurt, ce a funcționat pentru PSD în alegerile locale și merită cel puțin analizat, dacă nu avut în vedere pentru la toamnă?
- Campania centrată pe elementele de ordin local, fără încercarea de a impune, ca imagine publică, o temă națională sau un leadership național (ca prefigurare a alegerilor pentru parlamentare) – o alegere firească, ținând cont și de condamnarea survenită cu câteva zile înainte de startul campaniei electorale;
- Unitate la nivelul principalilor lideri (prin ralierea lui Ponta la efortul de campanie; scandalul Zgonea nu s-a văzut și nu a contat);
- Bună organizare a partidului;
- Campania electorală cuminte, fără excese discursive și fără execuțiile de campanie faraonice (evenimente, afișaj), care a ținut participarea electorală la nivelul la care mobilizarea bazinului PSD a putut face diferența. Ajutat atât de restricțiile noii legi electorale, dar și de citirea situației care se tot repetă la prezidențiale, PSD nu a enervat electoratul non-social-democrat și nu i-a dat motive să-și dorească foarte tare să vină din nou la vot să pedepsească principalul partid de stânga;
- Menținerea controlului guvernării (prin majoritatea din Parlament și prin oamenii din eșaloanele al doilea și al treilea din administrația centrală, precum și prin cei din deconcentrate), concomitent cu percepția publică prin care guvernarea tehnocrată a fost asociată cu Iohannis și cu liberalii;
- Compararea rezultatelor guvernării Cioloș (răpusă în prima parte a anului de așteptările foarte mari și de gafele unor miniștri) cu cea a social-democraților, care i-a favorizat pe cei din urmă. Chestiunea subvențiilor în agricultură, de exemplu, i-a lămurit pe mulți și a devenit o problemă pentru liberali în rural;
- Scăderea încrederii în Președintele Iohannis, instalarea unor narative publice deloc măgulitoare la adresa acestuia și perceputa inactivitate din prima parte a anului.
Nu e totul roz pentru PSD, contrar a ceea ce poate reieși citind rândurile de mai sus. Care sunt deci amenințările pentru PSD în perspectiva alegerilor parlamentare?
- Poziția tot mai critică a fostului președinte Ponta, după episodul Camera Deputaților. Un partid obsedat pe bună dreptate de unitate și organizare, PSD nu se simte bine când lucrurile nu sunt liniștite la vârf. Este neclar dacă atitudinea lui Ponta este dictată de problemele din justiție, de încercarea de a negocia ceva pentru sine și pentru oamenii săi (urmând, dacă i se dă satisfacție, să revină în pluton) sau arată un atac pe care îl pregătește împotriva lui Dragnea post-alegeri, dacă rezultatele nu corespund așteptărilor. S-ar putea să fie toate trei.
- DNA și incapacitarea unor lideri locali sau naționali. Noul dosar al lui Dragnea, trimis în judecată săptămâna trecută, este evident o problemă pentru partid. Se adaugă aici și discuțiile constante despre amnistii și modificări de Cod Penal, care au exact rolul să sune goarna pentru electoratul non-PSD. Vom vedea în ce măsură lecția a fost învățată.
- Constituția și hotărârile CCR din vremea lui Băsescu care îi permit lui Iohannis să deschidă jocul negocierii majorității parlamentare.
- Sistemul electoral pe listă. Ultima dată când s-a votat pe listă la parlamentare a fost în 2004, când parlamentarele aveau loc simultan cu prezidențialele, iar candidatul pentru Cotroceni era purtătorul de stindard politic. Pentru PSD va fi mult mai greu să reia comportamentul de la locale, când caracterul descentralizat al alegerilor a permis o poziționare în plan secund a liderilor centrali (compensată și de pasul natural în față al candidatului de la Primăria Capitalei). Că va desemna înainte de campanie candidat de prim-ministru (deși Liviu Dragnea a anunțat deja că nu o va face) sau că își va asuma prin Președintele PSD o prezență mediatică mai intensă, partidul trebuie să susțină un mesaj național centrat în jurul programului de guvernare.
- O anumită încremenire, imobilism la nivelul ideilor politice/programului de guvernare. PSD, de la părăsirea guvernării, încasează dividendele guvernării 2012-2015, dar nu a mai venit cu alte propuneri și pare scos din joc ca poziționări și reacții la ce se întâmplă în regiune, în UE sau la nivel internațional. Va fi interesantă bătălia programelor de guvernare, nu atât din prisma a ceea ce vor propune liberalii, ci al rolului pe care îl pot juca cei din Guvern, impulsionați de Iohannis și Cioloș – demolatori cu cifre și argumente ai ideilor probabil generoase social ale PSD (vom vedea și cât de credibili vor fi tehnocrații într-un astfel de rol, pe care ne așteptăm să îl joace cu plăcere).
- Fragmentarea spațiului politic. Fuziunea PMP-UNPR, care bagă partidul lui Băsescu în Parlament, nu face bine PSD, pentru că numărul jucătorilor mai mult sau mai puțin independenți crește. Dacă vom avea patru partide mici intrate în Parlament – ALDE, PMP, USR și UDMR -, PSD este sigur astăzi doar de ALDE. Va fi nevoie de multă muncă și concesii în relația cu UDMR și PMP.
În acest context al lecțiilor de reținut și al posibilelor amenințări, cu Președintele PSD respingând o mare alianță cu PNL și ideea unui nou premier/Guvern tehnocrat, la ce soluție politică s-ar putea gândi social-democrații pentru toamnă?
Dincolo de deșertul opoziției. sunt două mari opțiuni, în opinia Smart Politics:
- Un Guvern politic în jurul PSD, cu un premier independent acceptat/susținut de PSD. Jocul făcut în ultimele săptămâni de Dragnea, respingând nume precum Cioloș și Borc, ar fi exact pentru a duce acul cântarului mai aproape de ce vrea PSD. Opțiunile ar putea fi vicepremierul Dâncu sau ideea susținută după demisia lui Ponta – Liviu Voinea de la BNR, dacă Florin Georgescu respinge o nouă revenire. În acest scenariu, PSD s-ar bucura, cu beneficii mai reduse e drept, de o situație similară celei de acum: gestionarea puterii fără a fi 100% asociat cu responsabilitatea guvernării (premierul va fi numit de Iohannis, i se va asigura o marjă de manevră).
- Un Guvern cu un premier asumat de PSD, deși este greu de spus astăzi cine ar putea fi acela. Declarațiile lui Ponta despre Dragnea premier sunt mai degrabă deschideri de jocuri politice decât scenarii cu probabilitate mai mare de 50% de realizare.
Aceste două opțiuni depind de planul mai larg pentru 2019. În ambele scenarii, indiferent de calculul strategic, PSD are două sarcini esențiale:
- să anunțe o majoritate înainte de a numi Iohannis un candidat de premier, să fie capabil să aibă un candidat de prim-ministru și un protocal semnat cu alte partide parlamentare înainte de a merge la consultări.
- să scoată din arhive ce declara Iohannis în 2009 când nu-l numea Băsescu premier în ciuda susținerii parlamentare, tocmai pentru a forța o poziționare a actualului Președinte (e consecvent sau nu? – evident, urmările sunt pentru 2019). La o adică, PSD chiar poate merge în opoziție, țintind un game changer major – victoria la prezidențiale în 2019; pentru aceasta ar fi nevoie însă de un acord major între principalii jucători din partid (Dragnea, Ponta și liderii locali), ceva ce nu s-a obținut în 2008.
Cum va juca PSD înainte de alegerile parlamentare și mai ales în negocierile de după ne va spune foarte mult despre proiectul pentru 2019. Tipul de echilibru atins în interiorul PSD va fi esențial. Cu cât mai multe concesii făcute în acest an, cu cât mai ușor va fi acceptată chiar varianta opoziției, cu atât mai hotărât va fi pariul pentru 2019. Sunt aici două întrebări oarecum în oglindă, pentru K10 și Cotroceni:
- poate rezista un lider PSD care, chiar dacă ar câștiga alegerile, nu ar duce partidul în fruntea guvernării?
- poate câștiga un nou mandat Iohannis după patru ani de Guvern propriu (2015-2019)?
Un lucru ne-a atras atenția în ultimele luni – tendința PSD de a învăța din lecțiile lui 2004, 2009 și 2014. Anume ideea de a ține candidații pentru pozițiile majore la cutie. Cum a făcut PNL cu Iohannis în 2014. Cum vă sună comparația cu Polonia, cu un Kaczyński care e doar lider de partid și pune și premier, și președinte? V-ați imagina o astfel de situația acceptată de liderul PSD? Ar putea Dragnea (sau urmașul său) merge până la capăt spre această direcție, deja enunțată? De aici vine echilibrarea despre care vorbeam mai sus. Food for thought…