După demisia lui Victor Ponta, PSD a intrat în etapa fast forward. Totul, începând cu Congresul din octombrie, se petrece atât de alert, că nu ai cum să eviți ideea de improvizație și de temporar. Procesul lui Liviu Dragnea, soarta guvernării, alegerile locale și parlamentare de anul viitor fac din momentul 11 octombrie un bal al unor timide și nedefinitive concluzii.
Cu Liviu Dragnea unic candidat la șefia PSD, prima imagine care s-a format în spațiul public este aceea a unei înscăunări. Contrar a ceea ce încearcă să transmită conducerea PSD – componenta democratică a alegerii liderului de către toți membrii de partid, prin lipsa de competiție (indusă de un artificiu birocratic greu de susținut), în evidență iese nu unitatea pesedistă, ci ideea candidatului unic. Nici nu ar putea fi altfel, cât ultimele Congrese substanțiale din PSD (2005, 2006 și 2010) au fost tensionate și importante tocmai prin confruntarea pentru președinția partidului.
Este greu de înțeles cum Liviu Dragnea a impus sau a fost de acord cu ideea introducerii “unui prag” pentru candidatură. Nici Șerban Nicolae, nici Daniel Savu n-ar fi reprezentat o problemă. Câștigul pe termen scurt proiectează o umbră asupra Congresului PSD și va măcina, în timp, legitimitatea lui Dragnea. Un lider incontestabil al șefilor PSD din județe, fostul Președinte al CJ Teleorman și-a securizat candidatura tocmai prin intermediul Președinților de organizații PSD. În loc să conteste un narativ care-i punea puterea politică în relație directă cu liderii din țară, l-a întărit și a vulnerabilizat partidul la atacul de “partid prizonier” care este acum la îndemâna PNL (nu că liberalii ar fi arătat prea mare apetență pentru atacuri bine țintite).
Există în mod cert o contradicție între ideea democrației votului fiecărui membru și filtrul președinților de organizații: cum ar spune unii, ori ești inclusiv ori nu mai ești. Conducerea PSD a ratat o oportunitate: dacă se insista pe soluția unui filtru, atunci acesta putea fi reprezentat de toți aleșii PSD – parlamentari, primari, Președinți de CJ, consilieri locali și județeni.
În acest context al incertitudinii și greșelilor tactice, care sunt așadar lentilele prin care merită analizate zbaterile din partidul de guvernământ? Ce poate transforma Congresul PSD într-un eveniment substanțial și ce poate însemna business as usual – mult zgomot și agitație, efecte minime asupra electoratului? Ce poate atenua sau anula această imagine a înscăunării? Față de cărările deja bătute de alți analiști, Smart Politics vă propune trei teme și tot atâtea grile de lectură pentru următoarele săptămâni și luni de exuberanță politică și mediatică din jurul PSD.
- Câți membri PSD vor vota pe 11 octombrie?
În lipsa concurenței, probabil acesta va fi unghiul de analiză pe care îl va aduce în discuție conducerea PSD. Dar setarea așteptărilor și organizarea vor fi decisive.
Jumătatea de milion de membri ai PSD este parte a imaginarului politic social-democrat. Acum va fi un moment al adevărului. Bineînțeles, dacă ajungi să compari un Congres de 1.500 delegați cu peste o sută de mii de voturi, ai în față partea plină a paharului. Dar, până la urmă, câți dintre membrii PSD vor vota? Aici este cheia. Deocamdată n-am văzut niciun fel de estimări făcute din interiorul partidului de guvernământ.
În același timp, organizarea alegerilor interne va fi subiectul preferat al mass-media. Deja vedem reportajele în cheie comică. Chiar cea mai mică suspiciune de cosmetizare a prezenței la vot va fi o serioasă lovitură de credibilitate pentru demers. Unii își aduc aminte de 2004, când alegerile interne din PSD pentru selectarea candidaților la Parlament au devenit zgomot de fond în raport cu neregulile semnalate.
Nu este niciodată prea târziu ca PSD să invite societatea civilă să monitorizeze acest stângaci și în pripă organizat exercițiu de democrație politică. Altfel, cifre impresionante de prezență vor crea suspiciune și vor realimenta glumele celor de la Times New Roman. Iar când devii element de folclor popular, relevanța politică și importanța politică se asociază cu toboganul.
- Care va fi impactul Congresului asupra PSD?
Așa cum se prezintă lucrurile astăzi, este greu de crezut că vom asista la un restart politic pentru PSD pe 11 octombrie. Dar aceste așteptări, ca pozitiviști ce suntem, trebuie confruntate cu realitatea a trei cifre: câți noi membri se vor înscrie în PSD în primele săptămâni/luni ale erei Dragnea și cum vor evolua în sondaje partidul și noul său lider.
Puțin context nu strică. Recentele alegeri din Partidul Laburist britanic, după ce Miliband nu i-a făcut față lui Cameron, au însemnat dublarea numărului de membri. După ce abia a fost nominalizat candidat la președinția partidului (aici responsabilitatea revine grupului parlamentar), Jeremy Corbyn, grație și votului a 85% dintre noii laburiști, a câștigat din primul tur cu aproape 60%. Vedeți acum un asemenea entuziasm față de Dragnea și de PSD (ca să fim corecți, același lucru se poate spune și despre PNL, care, cel puțin teoretic, ar fi trebuit să beneficieze încă de victoria lui Iohannis)? Credeți că entuziasmul va apărea după 11 octombrie? N-am aștepta cu sufletul la gură.
Pe de altă parte, Liviu Dragnea a vorbit împotriva unei caricaturi pe care a creat-o despre conceptul liderului carismatic. E un pas timid către redefinirea opiniei față de liderul PSD. Dar nu e nicio îndoială că Dragnea va fi judecat de electorat pornind în primul rând de la vechea grilă de lectură, iar capacitatea sa de a performa în sondaje va deveni imediat frame-ul preferat de analiză a mass-media (cât este sub partid?). Acest lucru transformă totul într-un pariu extrem de riscant, cu mize enorme.
Dacă nu liderul ridică partidul (ideea liderului-locomotivă), ceea ce insinuează Președintele interimar al PSD, atunci cine dă tonul? Este o întrebare la care așteaptă un răspuns în primul rând membrii PSD și cu atât mai mult acei PSD-iști care nu vor participa la vot.
Mai mult – și aici ajungem într-un punct central – este o tradiție ca Președintele PSD să-și asume fie candidatura la poziția de Președinte, fie la cea de prim-ministru (după 2004 ambele). Cum va răspunde Liviu Dragnea la această întrebare absolut legitimă și extrem de interesantă în primul rând pentru electoratul social-democrat? Dacă fostul ministru al dezvoltării spune “pas”, ce și mai important, pe cine, va propune el în schimb? O mie de întrebări în căutarea unui răspuns.
- Ce idei și strategii vor fi discutate în preajma și la Congresul PSD?
Nu numărul de candidați este cel mai mare deficit al Congresului PSD. Măcar există un candidat la funcția de Președinte. Ideile proaspete și clare sunt cele mai greu de găsit în preajma acestor alegeri. Apelul lui Liviu Dragnea la Vasile Dâncu poate fi citit și în această cheie.
În primul rând, trebuie remarcat timpul foarte scurt de dezbatere. Practic el nu a existat. Stabilirea în pripă a procedurii alegerilor interne, după mutarea Congresului din noiembrie în octombrie, a însemnat sacrificarea unui dialog inclusiv la nivel public care ar fi fost necesar pentru un partid care a jucat tactic în ultimul an (Codul fiscal, de exemplu), fără să-și pună problema identității. Discuțiile care s-au purtat în spațiul public despre viitorul social-democraților au fost legate de formă (a Congresului), nu de fond (a viitorului PSD). Presiunea pe Liviu Dragnea este considerabilă, pentru că, fiind singurul candidat, trebuie să umple, de unul singur, acest gol și aceste așteptări legate de viziunea sa pentru viitorul PSD și viitorul stângii. Absența unui contracandidat va însemna că proiectul lui Dragnea nu va fi analizat comparativ în paradigma “care e mai bun” și va fi, practic, disecat, de membrii de partid, analiști, reprezentanți ai mas-media. Aici este testul major, de la Secretar General, responsabil cu organizarea, la Președinte, responsabil cu viziunea.
În al doilea rând, atitudinea față de guvernare se cere clarificată, dincolo de ironiile dintre Ponta și Dragnea. Faptul că Ponta refuză perspectiva post-2016, iar Dragnea îl scoate la pensie pe fostul său Președinte reprezintă mai degrabă elemente de culoare. Va fi interesant de văzut dacă Guvernul și miniștrii vor primi teme explicite din partea partidului, ca prim pas în pregătirea unei remanieri. La fel de interesant va fi poziționarea lui Liviu Dragnea față de miniștrii PSD pe măsură ce Congresul se apropie.
În al treilea rând, noua conducere a PSD trebuie să propună o abordare pentru relația cu UNPR în alegerile locale și parlamentare din 2016. Dragnea a anunțat deja un răspuns până la sfârșitul lui noiembrie. Nu e ușor: UNPR asigură acum guvernarea, dar listele comune sunt însoțite de perspectiva ca progresiștii să cimenteze majoritatea lui Iohannis post-decembrie 2016.
În al patrulea rând, poate cel mai important, PSD este în situația de a se poziționa față de guvernarea post-2016. Își poate permite PSD să nu își propună câștigarea alegerilor parlamentare și furnizarea primului-ministru? Cine ar putea fi acela? Sau leadershipul PSD s-a împăcat cu gândul că Iohannis, ca și Băsescu, va pune premier pe cine dorește sau că PNL va avea un număr mai mare de parlamentari?
În al cincilea rând, alegerile interne nu rezolvă chestiunea reformei interne din PSD. Lipsa competiției accentuează discuția despre democrația internă. Mai mult decât atât, nevoia unei noi platforme ideologice este mai acută ca oricând (kairos-ul, bată-l vina), în contextul măsurilor luate după 2012 – inegalitatea, post-capitalismul, corupția și statul de drept, atitudinea față de sistemul de impozitare, costul vieții și nivelul salariilor, libertatea individuală în fața asaltului noului Big Brother, toate acestea sunt teme care solicită nu doar răspunsuri, ci abordări coerente și noi narative din partea celor care se identifică drept cel mai mare partid de stânga al României. La acestea se adaugă chestiuni de natură internă: cariera politică în PSD, procedura de dezbatere internă și generarea de idei și politici publice proaspete. Cum sparge PSD un consens la nivelul partidelor care pare să aibă în centru mai degrabă lipsa de idei decât concepte bine mestecate? Cum răspunde PSD prin acțiuni politice și politici publice problemei enorme pe care o are în București și în marile orașe și în relația cu tinerii? Cum ar arăta ethosul pesedist pentru aceste categorii de public?
În fine, cum se poziționează PSD față de Președintele Iohannis? Marea provocare este cum construiește PSD nu neapărat un candidat (într-o primă fază), ci un model alternativ de Președinte pentru 2019. Sau, pentru pesediști, Iohannis este ca și reales în 2019?
În relația cu o probabilă înscăunare, am vorbit despre trei subiecte esențiale pentru analiza Congresului PSD. Așa cum am văzut, cum am ridicat colțul, zeci de întrebări au apărut. Capacitatea PSD de a furniza răspunsuri credibile este astăzi direct proporțională cu menținerea la guvernare în 2016 și post-2016. Și cu conservarea poziției de ecuator al politicii românești.