Cazul Ponta: trei strategii într-o vară politică fierbinte

Publicat de pe Jun 8, 2015 | Niciun comentariu


Postare publicată pe platforma de bloguri Adevărul

Strategia lui Victor Ponta și a PSD

După două zile de incertitudine, premierul Ponta a mutat: nu-și va da demisia și se va folosi de majoritatea pe care încă o are în Parlament pentru a rămâne la guvernare.

După conferința de presă de ieri, pașii următori pentru PSD sunt clari: moțiunea de cenzură va fi respinsă, alături de cererea procurorilor DNA. Victor Ponta va continua să fie anchetat pentru primul punct din comunicatul de vineri al DNA, dar nu va putea fi suspendat din funcție de Președintele Iohannis.

PSD va căuta să se concentreze pe guvernare, pe adoptarea noului Cod Fiscal și a Master Planului de Transport, încercând să proiecteze o imagine de stabilitate și competență și să eticheteze mișcările PNL drept o tentativă de destabilizare a țării. O atenție deosebită va fi acordată celor din UNPR, care nu cum să nu profite de ocazie pentru a cere mai multă influență în Guvern și mai multe locuri eligibile în alegerile locale și parlamentare de anul viitor.

Dar va rezista această strategie primului pumn?

Atitudinea partenerilor externi și a ambasadelor de la București, într-o situație total neobișnuită – un premier în funcție cu dosar penal, va fi foarte interesant de urmărit și ar putea fi, alături de vizitele constante la DNA sau la ÎCCJ, principalul obstacol în calea rămânerii la putere a lui Victor Ponta. Deși s-a grabit să le transmită punctul său de vedere, premierul trebuie să știe foarte bine că nuanțele sale discursive nu sunt tocmai apreciate sau înțelese de oficialii străini pentru care, în astfel de cazuri, soluția politică este simplă – demisia. Deocamdată, semn că încă se poartă discuții, nu a existat un punct de vedere oficial din partea ambasadelor. În plus, este de urmărit și reacția celor din familia politică a lui Ponta, care în vara lui 2012 au contribuit decisiv la decredibilizarea demersurilor de atunci ale USL. Aici va fi una din bătăliile cărora Victor Ponta nu se știe dacă le va face față.

În plus, strategia câștigării de timp va putea fi evaluată prin sondaje de opinie. Cum va arăta susținerea PSD, cu mai puțin de un an înainte de alegeri și după câteva luni de presiune? Va exista un val de contestare în PSD la adresa lui Victor Ponta (greu de crezut) sau el se va manifesta, ca și până acum, cu mai mult sau mai puțin succes în atragerea de parlamentari, prin noul partid al lui Mircea Geoană?

Cert este că, pentru Victor Ponta, menținerea guvernării este esențială pentru gestionarea chestiunii din justiție, pentru menținerea ca lider al PSD și pentru menținerea intactă a capitalului de parlamentari și de aleși locali ai partidului.

Strategia PNL

Efortul principal al PNL este să dea o citire politică acțiunilor DNA și de a fi credibili în atacarea Guvernului. Tactic, depunerea moțiunii de cenzură de vineri a fost total umbrită de DNA, dar, strategic, a avut loc validarea, din partea uneia dintre cele mai credibile instituții (a se vedea sondajele de opinie), a mesajului liberal („Ponta trebuie să plece”).

PNL va insista deci asupra efectelor negative ale rămânerii la guvernare a lui Ponta asupra credibilității României și va căuta să proiecteze imaginea de izolare, inclusiv prin acțiuni parlamentare, a coaliției guvernamentale. Accentul va fi pus pe lupta anti-justiție și anti-corupție coordonată dintre PSD (a se ține cont și de lunga listă de inițiative de amendare a Codului Penal și a celui de Procedură Penală), iar detaliile care ajung publice din dosare și periplul la DNA al premierului vor consolida atacul liberal.

Dificultatea PNL va fi în dozarea acțiunilor politice și în a arăta că liberalii sunt pregătiți de guvernare (și mai ales în ce formulă). Repetarea zilnică a mesajelor împotriva premierului este o chestiune naturală. Ce nu se potrivește este discursul de sâmbătă al Alinei Gorghiu despre alegeri anticipate. Acest mesaj își avea locul după ce Ponta nu mai era prim-ministru. Așa, la acest moment, nu face decât să lipească și mai tare parlamentarii (mai ales UNPR) de PSD și de coaliția de guvernare.

Scenariul alegerilor anticipate este unul extrem de complicat. Dacă Iohannis, după demisia lui Ponta, l-ar nominaliza pe Predoiu, iar liberalii rămân cu teza alegerilor anticipate, am putea să fim în situația în care liberalii votează împotriva fostului ministru al justiției, pentru ca aceia din PSD și UNPR, de frica alegerilor într-un moment nefast, să-l aducă pe acesta la putere.

Proximitatea guvernării va arăta cât de omogen este noul partid și cum vor fi de acord cei din vechiul PNL cu transferarea funcției de premier la vechiul PDL.

Strategia Președintelui Iohannis

Iohannis a spus că vrea să guverneze cu partidul său și îi va fi greu să explice, dacă va fi să-și exercite atribuțiile constituționale, de ce nu oferă șansa formării noului Guvern PNL.

Președintele ar putea fi pus în situația ca PSD, după demisia lui Victor Ponta, dar beneficiind de majoritate, să vină cu o propunere de premier, repetând scenariul din 2009, cu Iohannis de această dată în locul lui Băsescu. Atunci s-ar vedea diferența dintre cei doi Președinți.

Cea mai mare provocare pentru Klaus Iohannis va fi să aleagă între rolul constituțional, mai restrâns, și cel politic, cu marjă mai largă de manevră. Alegerea sa va nemulțumi, invariabil, unii alegători, fie că sunt din PNL, dacă nu este super-activ, fie că sunt mai moderați, dacă este super-activ. Alegerea va sta, cel mai probabil, într-un calcul care să țină cont de planurile viitoare ale președintelui și de zona de unde își poate permite să piardă o eventuală susținere populară.

Operaționalizările tactice și limitele lor

Comunicarea PSD în ziua 0 a fost să-și scoată miniștrii și liderii județeni la luptă, prin intervenții periodice, urmând ca sâmbătă să lase câmpul de luptă gol, pentru a crea un vid de prezență și comunicare care a fost acoperit duminică de către Ponta. Limitele comunicării unui mesaj politic, cu pivotare la performanța guvernamentală, pot fi expuse de o intervenție/critică/opinie/analiză venită din partea unei voci externe României, care pur și simplu pot anula toată această linie de mesaj. Trebuie reținut că mesajul PSD nu este neapărat pentru consumul publicului larg, ci pentru activul de partid și inelul de activiști, care au nevoie de un narativ puternic, credibil și mai ales combativ. PSD nu va pierde voturi până nu va pierde susținere și încearcă să păstreze susținerea printr-un mesaj de tip tranșeu, care să creeze două tabere clare: cei buni – PSD, în luptă cu cei răi – dreapta și Iohannis și Băsescu. Este o împărțire primordială a lumii, care reactivează din reflexele politice ale ultimilor 10 ani. Este un mesaj tipic de campanie electorală.

Comunicarea PNL a fost tactic corectă în primele zile, în care s-au concentrat pe moțiunea de cenzură și nu pe dosarul de la DNA al lui Ponta, pentru a nu alimenta linia de mesaj referitoare la un dosar politic. Solicitarea demisiei este un gest corect, singurul care poate să aducă beneficii semnificative PNL, pentru că în momentul acesta insistarea pe moțiunea de cenzură, care nu are șanse reale să fie adoptată, ar fi nefastă din perspectiva comunicării politice. În plus, reprezentanții PNL ar putea încerca și o retragere tactică totală, adică fie să părăsească arena comunicațională, lăsând loc doar scenariilor PSD, cre vor fi lipsite de legitimitatea contrazicerii, fie să se retragă din Parlament, într-un gest de activare a acestei linii de mesaj. Cum ar spune americanii, povestea aceasta se traduce politic singură, spins itself, și cu cât liberalii încearcă să-i dea o citire politică, cu atât mai mult își fac rău cauzei.

O notă specială pentru Traian Băsescu, care nu se poate abține, evident. Cu cât domnia sa este mai prezent în spațiul public în acest moment pe poziții adverse lui Ponta, cu atât îi legitimează mesajul mai puternic. Cel mai înțelept lucru de făcut în cazul lui Traian Băsescu este să se retragă și să savureze acest meci de acasă, de la televizor. Cu sau fără popcorn. Este încă prea devreme și este prea delicat momentul pentru ca domnia sa să încerce să capitalizeze politic. Pur și simplu fostul președinte și PMP nu sunt actori suficient de importanți ca să fie implicați în această luptă, nu cum sunt PNL și Klaus Iohannis, iar insistențele nu duc decât la imagini precum cele de la mitingul din Piața Victoriei. (Ne poate explica cineva ce a fost în capul strategilor PMP când s-au gândit să se ducă vădit branduiți cu numele partidului la acea manifestație?!)

În final, Klaus Iohannis. Domnia sa a comunicat instituțional, cu o cadență bună care a surprins, și nu are altceva de făcut decât să urmărească ce se întâmplă. Presiunea pe domnia sa este mai mică decât pe Ponta, deși și față de dânsul sunt acum așteptări mari. Având în vedere cota sa de încredere și popularitate, Klaus Iohannis trebuie în primul rând să nu piardă puncte și abia apoi să câștige ce poate. Dacă alege să fie un jucător activ, atunci această dilemă este rezolvată. Dacă alege să fie mai curând pasiv, atunci explicația instituțională nu va fi suficientă, în condițiile în care la alegerile parlamentare va trebui să explice oamenilor de ce nu l-a dat jos pe Ponta atunci când putea (vorbim aici de percepție, nu de limite constituționale care ne sunt evidente).

6 întrebări pentru 5 zile

-       Cine va fi prima la vot? Moțiunea de cenzură sau cererea DNA? Dacă votul la moțiune va fi înainte de votul pe cerere, atunci se poate activa încă odată faptul că, dacă nu s-a reușit dărâmarea guvernului cu moțiunea de cenzură, se încearcă cu moțiunea DNA.

-       Cine va lua mai multe voturi pentru: moțiunea de cenzură sau cererea DNA? Așa se va demonstra și care este forța PNL și care sunt parlamentarii care nu îl mai vor pe Victor Ponta Prim-Ministru.

-       Se va întâmpla ceva major în PSD? Eventualele mișcări subterane au o fereastră de timp relativ îngustă pentru a ieși la suprafață. Altfel, este ca la căsătoriile americane: cine are ceva de spus să spună acum sau să tacă pentru veșnicie.

-       Tensiunea publică înseamnă și tensiuni în PNL? Până acum liberalii au vorbit pe o voce, dar acesta era un lucru simplu. Pe măsură ce presiunea crește și mizele cresc, va crește și presiunea din PNL și este de urmărit cum vor gestiona liberalii această nouă situație.

-       Care este mișcarea de răspuns a PSD și a lui Victor Ponta? Conferința de presă de ieri a fost un răspuns, dar nu singurul. După ofensivă vine contra-ofensiva. Care va fi mișcarea PSD?

-       Va exista o reacție externă instituțională? Dacă da, cât de repede sau când? Multă lume așteaptă ca altcineva să vină să ne pună ordine în țară, comentariile partenerilor externi sunt așteptați ca americanii în 1945. Rămâne de văzut dacă acest lucru se va întâmpla și care va fi tonul.

Articole similare:

Leave a Reply