Cinci gânduri despre “Cronică de Cotroceni”. Despre rolul memorialisticii politice

Publicat de pe May 27, 2015 | Niciun comentariu


Postare publicată pe platforma de bloguri Adevărul

NOTĂ: Acest text a fost redactat înainte ca autorii săi să fi citit “Cronica de Cotroceni” a Adrianei Săftoiu. De aceea acest text nu este nici o recenzie a cărții, nu este nici o evaluare literară a textului, ci este perspectiva unor consultanți politici care fac un meta-comentariu și nu o analiză literară sau un comentariu asupra conținutului.

Ținând cont de rolul pe care memorialistica politică îl are asupra comunicării politice (cu SUA ca termen de referință), noi, Smart Politics, încercăm să oferim o imagine asupra efectelor publice generate de apariția cărții Adrianei Săftoiu.

  1. Cărțile scrise de oameni care au lucrat în administrații prezidențiale sunt un lucru comun și frecvent, mai ales în Statele Unite ale Americii, și ele sunt de diferite feluri, în funcție de obiectivele celui care le-a scris, astfel pot fi serioase sau senzaționale.
  • Foștii șefi de stat sau de Guvern. Toți șefii de stat ai României post-1989 cu excepția lui Traian Băsescu au scris ei înșiși o serie de memorii ale perioadei petrecute la Cotroceni. Dar, pentru personaje precum Ion Iliescu și Emil Constantinescu, aceste cărți au legătură în primul rând cu gestionarea moștenirii politice și cu stabilirea cadrului prin care își doresc să fie privită activitatea lor în timpul funcției. Pentru foștii șefi de stat și de Guvern, rămași fără mize electorale, memorialistica politică este un instrument de proiectare a propriei imagini, de explicare a unor decizii controversate și de menținere a influenței. Ca să dăm câteva exemple din cărțile pe care le-am citit, așa am cataloga noi titluri precum “My Life” (Bill Clinton), “A journey” (Tony Blair) sau “Decision points” (George W. Bush).
  • Consilierii. Pentru foștii consilieri prezidențiali, memoriile sunt un foarte bun prilej 1) de a contribui la narativul politic impus de politicianul pentru care au lucrat; 2) – cel mai important -, de a-și consolida brandul personal pentru a obține poziții bine plătite ca speakeri, comentatori TV (pe modelul american – nota bene!), consultanți sau ca membri în diferite board-uri de mari companii. Spre exemplificare, gândiți-vă la David Axelrod, cu a sa carte recent lansată “Believer: My forty years in politics”. Axelrod, unul din oamenii din spatele victoriilor lui Obama, a lucrat recent în campania lui Ed Miliband. Alte nume la care ne gândim, din USA, sunt Ari Fleischer, purtător de cuvânt al lui G. W. Bush, retras în consultanță; David Gergen, care a lucrat în administrațiile Nixon, Ford, Reagan și Clinton, astăzi analist la CNN sau Dick Morris, strateg al lui Bill Clinton și renumit consultant politic. Ca să trecem Atlanticul, scopuri similare au urmărit și doi dintre foștii consilieri ai lui Tony Blair, Alastair Campbell (“The Blair Years”) și Jonathan Powell (“The New Machiavelli”). Dacă tot este să facem recomandări, vă trimitem spre cartea unuia dintre cei mai mari speechwriteri politici ai Americii, Ted Sorensen, tezaurul intelectual al lui J.F. Kennedy, cu a sa ” Counselor: a life at the edge of history”.
  • Oamenii din “cercul strâmt al administrației, care pot profita de poziția avută pentru a livra best-seller-uri, faimoase pentru detaliile de budoar pe care le oferă cu dărnicie. Aici vă puteți gândi la cele câteva milioane de euro pe care Valérie Trierweiler le-a făcut cu “Merci pour ce moment”, în care își povestește aventurile de primă doamnă a Franței și în care îi creează dificultăți suplimentare lui Hollande.

Revenind la situația din România, Traian Băsescu nu a făcut acest pas pe calea scriiturii, nu a vrut să ia în calcul memoriile ca vehicul politic și a lăsat terenul gol. Iar acest vid creat de inacțiunea președintelui a fost speculat de Adriana Săftoiu. Astfel, noutatea nu este că un fost consilier prezidențial scrie o carte despre mandatul celui mai recent ex-președinte, ci că fostul președinte a fost atât de neatent tactic încât să-și expună jugulara politică atât de mult. Poate o dovadă suplimentară că Traian Băsescu, deși un mascul alfa politic de necontestat, are suficiente scăpări. Situația lui Traian Băsescu este de altfel una specială: el nu este doar un fost Președinte, ci și un jucător activ, chiar dacă trecut de prima tinerețe politică. Pluralitatea de roluri afectează modul în care moștenirea sa prezidențială este constant redefinită. Fără a greși, putem spune că fostul Președinte își tratează cu neglijență moștenirea politică, iar cartea Adrianei Săftoiu este doar un simptom.

Traian Băsescu este acum în șah. Fostul președinte trebuie să găsească modalitatea de a răspunde acestui gest al fostului său consilier, ceea ce presupune mult mai mult decât să facă o emisiune TV sau să ofere citate prin telefon jurnaliștilor. Adriana Săftoiu îi atacă moștenirea de 100 de ori mai mult și mai puternic decât cele mai înfocate atacuri coordonate ale tuturor dușmanilor săi mediatici. Iar adevărul trebuie spus: fostul președinte nu a demonstrat până acum că poate să-și gestioneze foarte bine rolul de fost președinte. Așa că presiunea este acum pe umerii lui Traian Băsescu, iar acțiunile sale pe termen scurt sau chiar mediu vor fi citite prin prisma relatărilor din cartea Adrianei Săftoiu.

  1. Este foarte neclar statutul din care Adriana Săftoiu scrie această carte. Este ea consultant politic, om politic sau, pur și simplu, un consilier care plătește polițe? Dacă și-ar fi asumat statura de consultant politic, Adriana Săftoiu nu ar fi putut scrie această carte.

Lucrul în proximitatea puterii implică un grad implicit și explicit de confidențialitate. Dincolo de hârtiile și contractele care se semnează, există un acord prezumat de confidențialitate al tuturor celor care se află în preajma puterii. În consultanța politică, dincolo de profesionalismul celor cu care lucrează, clientul politic cumpără, poate într-o proporție covârșitoare, încredere. Iar ca operativ politic (ca să introducem un barbarism american), odată ce ai piedut încrederea clienților tăi, poți să te apuci de altă meserie, pentru că oricât de bun ai fi profesional, stigmatul acesta te va urmări și va marca orice interacțiune profesională vei avea. Pot exista motive bune sau mai puțin bune pentru care o parte ar decide să treacă peste acest prag al încrederii, însă odată făcut, această poziție trebuie bine explicată. “Care este rațiunea pentru care un pact de încredere a fost încălcat?” este întrebarea la care trebuie să răspundă cel care a făcut asta, iar coerența răspunsului cântărește cel puțin la fel de greu ca și conținutul acestui răspuns.

Așa că, rațional, tragem concluzia că doamna Săftoiu scrie din poziția de Prim-Vicepreședinte al noului PNL pe probleme de comunicare și de om care nu și-a făcut lichidarea la Cotroceni (pentru cei care știu cum e cu lichidarea și bătutul la uși pentru semnături inutile în mediul public, această frază suntem siguri că trezește neplăcute amintiri).

Faptul că în spațiul public și în media există speculații deschise în legătură cu raționalul (alt barbarism american) Adrianei Săftoiu ajută la vânzarea cărții, dar nu ajută foarte mult pentru credibilitatea demersului. Și lasă un mare vid în ceea ce privește urmările acestui gest de comunicare.

  1. Evident că știți acea vorbă despre cărțile care, odată scrise, dezvoltă o viață a lor. Tot viața ne va dovedi dacă pariul memorialistic al d-nei Săftoiu este un vehicul de reinventare politică și de repoziționare în interiorul unui nou PNL în care lepădarea de Traian Băsescu căpătă, încurajată de derapajele vechiul șef de stat, valoare ritualică; sau dacă este, din perspectiva framing-ului mediatic, doar o intelectualizare a unei defulări politice.
  1. Așa cum spuneam că se întâmplă în SUA, cărțile de acest fel au obiectivul de a redefini mandatul președintelui în cauză și de a oferi fie un narativ paralel, fie de a întări narativul central (cel mai adesea, din perspectiva consilierilor fostului Președinte). Din acest punct de vedere, cartea devine un instrument politic, iar de aici jocul se deschide complet. Calitatea politică de acum a Adrianei Săftoiu poate să vicizeze procesul în care este recepționat și preluat conținutul cărții, așa cum efortul de comunicare al lui Traian Băsescu de după predarea mandatului poate să contribuie la dimensiunea de credibilitate a textului. Cheia sub care trebuie citită cartea, din perspectivă politică, nu este “Cât de senzaționale sunt dezvăluirile?”, ci ar trebui să fie “Cele citite îmi schimbă sau nu percepția despre regimul Băsescu?“.
  1. Pentru Klaus Iohannis veștile pot să fie bune sau rele. Pe de o parte, demersul său de PR a fost anulat total și fără drept de apel de Adriana Sătfoiu; pe de altă parte acum există o grilă de comparație, pas cu pas și punct cu punct, între cei doi președinți. Și culmea este că totul pleacă tot de la fostele purtătoare de cuvânt ale Administrației Prezidențiale. Astfel, profilul prezidențial al lui Iohannis va fi confruntat cu profilul lui Băsescu, dar și modul în care funcționează, dincolo de ce se vede public. aparatul său de lucru. Va exista firesc o confruntare cu mărturisirile din cartea lui Săftoiu, iar spre deosebire de Băsescu, Iohannis pare decis să nu lase spațiu în ceea ce privește definirea mandatului său de președinte din perspectivă memorialistică. În plus, doamna Niculescu – Bran ne-a asigurat că nu dorește să repete exercițiul doamnei Săftoiu.

Articole similare:

Leave a Reply