Klaus Iohannis, la bilanţ: Monarhul ales al României sau demolatorul preşedintelui-jucător?

Publicat de pe Apr 2, 2015 | Niciun comentariu


Postare publicată pe platforma de bloguri Adevărul 

O primă observație generală merită făcută după intervenția de marți seara a Președintelui: criza democrației reprezentative impune stabilirea de repere pentru guvernare și a unor momente de bilanț. În perioada recentă, unii își aduc aminte de Contractul cu America al lui Newt Gingrich și al lui Frank Luntz, preluat și în România în 1996. Alții pot vorbi despre conferințele de presă bi-anuale ale Președintelui francez, care durează câteva ore și la care participă sute de jurnaliști – o promisiune electorală devenită o modalitate de a propune o dublă citire a unei guvernări altfel neconvingătoare pentru francezi.

Și pentru Klaus Iohannis, bilanțul este o tactică necesară într-un management al așteptărilor și al declinului pe care, cu siguranță, este nevoit să îl facă. E doar aparent paradoxal cum, deși cota sa de încredere este înmărmuritoare, deja se vorbește despre fostul primar al Sibiului ca despre un Emil Constantinescu II. Sau, ca să reluăm sintagma din titlu, ca despre un monarh ales al României.

De aceea, noi, la Smart Politics, apreciem ca adecvată ieșirea de ieri seară și jalonarea mandatului prezidențial. În plus, vorbitul liber și modul în care a răspuns la întrebări au redinamizat baza fanilor săi (cei care îi tratează extrem de emoțional președinția) și au stârnit aprobarea, chiar dacă neexhibată, a multora.

Sunt însă două puncte unde design-ul strategic și comunicațional al lui Iohannis ridică semne de întrebare.

  1. E adevărat, într-o țară coordonată strategic și mediatic de DNA (un lucru pozitiv, ținând cont de “bagajul” politicienilor noștri), Iohannis, ca Președinte, nu reușește să impună teme și subiecte. Dacă veți considera acest lucru greu de făcut, atunci am spune că el nu caută nici măcar să impună citiri decisive ale situației politice și guvernamentale. Lipsa de reacție a Președintelui contrastează puternic cu ceea ce eram obișnuiți la Traian Băsescu. De aici și a doua sintagmă din titlu – demolatorul Președintelui-jucător.

Managementul tăcerii, altfel o tactică elementară la nivelul funcțiilor înalte în stat, a devenit la Iohannis managementul vorbirii. Este evident o opțiune de comunicare și un pas în spate din spațiul public, care echivalează cu o invitație pentru alți actori. Întrebarea este următoarea: poate această tactică să aducă un declin mai lent al capitalului politic sau ea va enerva și mai tare baza emoțională, votanții de 16 noiembrie ai lui Klaus Iohannis (acei swing-voters)?

Avem un Președinte care, ca poveste prezidențială, ne propune o descoperire sistematică, după ani de zile cu un Președinte pentru care preludiul comunicațional nu era o opțiune.

Borbely, Șova, Vosganian sunt trei cazuri în care comunicarea Președintelui și dozajul mesajelor au ridicat mari semne de întrebare. Dar, așa cum spuneam, ele par a fi parte a unui pariu de redimensionare a amprentei comunicaționale prezidențiale, cu accent pe termen lung și pe simbolul autorității. Dacă Traian Băsescu era transfigurat de ideea militarizării, Klaus Iohannis se simte foarte bine în poza gesturilor simbolice de Președinte.

  1. Strategia politică. În primul mandat îți asiguri realegerea, spun americanii. Aici să fie strategia lui Klaus Iohannis? Dacă este așa, să le dea cineva și liberalilor de veste.

Iohannis, președinte peste un Guvern al său între 2015 și 2019. Care ar fi impactul acestei ipoteze asupra realegerii din 2019? Care ar fi impactul instalării, în 2015, a unui fost membru PDL în fruntea Guvernului?

Poziționările de marți ale Președintelui legate de guvernare trimit către o strategie de post guvernamental până în decembrie 2016. Prin câteva cuvinte, Iohannis a subminat racolările de parlamentari și s-a extras discret dintr-un joc public al influențării în care, ca analiști trecuți prin epoca Băsescu, suntem înclinați să-l introducem.

Dacă Președintele nu mizează, din cercurile înalte ale informațiilor și puterii, pe o schimbare a puterii sub presiunea DNA, atunci eforturile liberalilor și retorica lor încrezătoare și ofensivă nu-și au locul. Victor Ponta premier până în decembrie 2016 ar fi o piesă în realegerea mai ușoară a lui Iohannis, cel care, cu riscurile de rigoare, încearcă să transforme inadecvarea lui în stil de viețuire politică în România, fără a fi chiar lipsit de griji.

Pe substanța celor 100 de zile de mandat, Smart Politics face următoarele aprecieri:

5 Plusuri:

  • Persoana președintelui este congruentă cu persoana candidatului, care la rândul ei a fost congruentă cu persoana primarului. Probabil că această consecvență identitară este una din explicațiile cotei ridicate de încredere din sondaje.
  • Președintele acordă importanță prerogativelor sale constituționale: apărare, politică externă, rol de mediere, adică vine cu o abordare nemțească în raport cu fișa postului, ceea ce iarăși ajută la conturarea unei identități.
  • Consultările partinice pe teme de importanță strategică, consultările de lucru cu premierul pe subiecte care țin de puterea executivă. Nici nu contează dacă președintele mai mult ascultă sau vorbește la aceste întâlniri, doar simplul fapt că redeschide dialogul instituțional este o victorie importantă.
  • Discursurile corecte de la evenimentele la care participă. Iohannis preferă să livreze mesaje și nu să seteze agenda, ceea ce este exact ce scrie în fișa constituțională a postului.
  • Distanța formală față de PNL. După un președinte care a dus libertatea de exprimare la limita partizanatului, distanța formală față de PNL pe care o practică Iohannis este ca o gură de oxigen într-o mare de praf.

5 Minusuri:

  • Prea mult simbolism în activitatea de la Cotroceni, de la dineuri și cine de stat, la ordine și decorații, Iohannis pare vrăjit de heraldică și pare că doar cu extremă greutate iese din turn ca să mai piardă timp și de muritori. Prea mult, prea repede pentru un președinte atât de neobișnuit cu politica.
  • Prea mult Facebook, prea puțină comunicare instituțională. Reacțiile pe Facebook și chiar și bilanțul avant-la-lettre nu sunt potrivite cu solemnitatea pe care Iohannis o pretinde de la funcție. Apare prima fisură identitară: fie e președintele cool, președintele online, fie e președintele solemn.
  • Angajare în bătălii fără miză, vezi cazul Avram Iancu, ratarea bătăliilor cu miză: Codul Fiscal, Legea finanțării partidelor, voturile din Parlament, modificarea Constituției.
  • Nu știm care este povestea paltoanelor și cine ce responsabilități are în legătură cu haina prezidențială, însă prin acest process-story Iohannis a pierdut câteva cicluri de știri și destul de mult spațiu media. Tragedia este că toată această situație putea fi ușor evitată, dacă președintele învăța să se controleze puțin mai bine.
  • Prea puțin angajament pe chestiuni de politici publice reale, pe aspecte ce țin de guvernanță. Președintele trebuie să știe administrație, doar a practicat-o atâția ani de zile, și trebuie să știe câte ceva din viața din România reală. Ce îl impiedică să ia atitudine pe chestiuni administrative care țin de viața de zi cu zi? Până la urmă, președintele este și el parte a Puterii Executive.

Unde este nevoie de muncă:

  • La substanța mesajului prezidențial; prea des Iohannis nu vorbește cu românii obișnuiți, pare rupt de ei și de viața de zi cu zi.
  • La articularea mesajului prezidențial; prea des nu se înțelege exact ce a vrut să transmită președintele, vezi discursul de la CSM.
  • La activarea mesajului prezidențial; politica înseamnă să și faci, nu doar să spui, or, până acum, Klaus Iohannis pare blocat într-o singură paradigmă.

O ultimă remarcă: poate ni s-a părut nouă, dar Iohannis, cel de 100 de zile, a părut nervos. Sau obosit. Doar e prins între cele două lumi sugerate în titlu: monarh ales sau muncitor temeinic la demolarea mitului Președintelui-jucător. Toate acestea n-ar trebuie să-l împiedice totuși să se hotărască asupra unor strategii și tactici de același grad. La nivel prezidențial, lupta contrariilor nu aduce tocmai progresul.

Articole similare:

Leave a Reply