Postare publicată pe platforma de bloguri Adevărul
Săptămâna care se încheie a fost dominată de trei personaje și două evenimente: Traian Băsescu, în prima parte a săptămânii, PSD, la finalul săptămânii, și Klaus Iohannis, prin absența poziționării sale pe temele fierbinți și a interesului de neînțeles pentru Avram Iancu. Să le luăm pe rând.
Traian Băsescu își dărâmă singur moștenirea
Pe fostul președinte al României gura îl bagă în belele. Chemat să se prezinte la Parchet în calitate de suspect în dosarul de amenințare deschis după plângerea Gabrielei Firea de acum un an, fostul șef de stat a lansat un atac dur la adresa lui Nițu și a Gabrielei Firea de pe treptele PMP, cu 48 de ore înainte de momentul venirii la Parchet. Ulterior, fostul președinte a publicat și dovezile la acuzațiile aduse Gabrielei Firea, cum că ar fi transferat fondurile Securității spre grupul media al lui Dan Voiculescu. În ziua audierii la Parchet, Traian Băsescu nu a făcut declarații acolo, dar a avut o nouă ieșire mediatică, seara, tot pe treptele PMP, în care și-a continuat linia de mesaj.
Din tot acest tablou se desprind următoarele concluzii:
- Traian Băsescu nu știe să gestioneze perioada post-președinție. Calitatea de Președinte îi dădea niște limitări de poziționare și atitudine pe care acum nu le mai are. Iar acest lucru îi dăunează politic.
- Ceea ca nu înțelege acum Traian Băsescu este că el își cheltuie acum capitalul politic cu care a plecat de la Cotroceni. Altul îi va fi greu să construiască, așa că rezervele trebuie folosite cu înțelepciune.
- Prin poziționările sale publice, Traian Băsescu își neagă narativul personal de luptător pentru consolidarea statului de drept. Un sistem de justiție funcțional este marele merit al fostului Președinte și este una dintre emblemele sale. De câte ori se poziționează agresiv pe acest domeniu, el practic își subminează moștenirea.
- Traian Băsescu are nevoie de o activitate politică susținută. Nu poate continua să folosească la nesfârșit treptele PMP drept podium, cu atât mai mult cu cât nu are nicio calitate formală în PMP. Fie își asumă o activitate politică, fie își calculează mai bine ieșirile publice.
- Traian Băsescu stăpânește foarte bine simbolicul. Fostul Președinte a știut să nu se oprească la declarații pe treptele Parchetului, tocmai pentru a nu oferi adversarilor săi poza cu el și cu sigla Parchetului General în spate.
PSD vrea să transmită liniște, dar multe întrebări rămân fără răspuns
PSD, care trebuia de mult să fi avut un Congres după alegerile prezidențiale din 2014, a avut un Consiliu Național, care era conceput drept un eveniment pentru liniștea lui Victor Ponta. Social-democraților le-a ieșit pe jumătate planul.
Adrian Năstase a fost înlocuit de Rovana Plumb, o apropiată și o prietenă a lui Victor Ponta, dar și o apropiată, în trecut, a lui Adrian Năstase. Aici planul de liniștire a lui Ponta a funcționat. Al doilea for din partid, după Congres, este condus de un lider care este orice, dar nu complotist și uzurpator. Apoi a urmat o zi și ceva de discursuri și învățăminte, prezentarea raportului Președintelui PSD și ceea ce trebuia să fie o analiză onestă a PSD după pierderea prezidențialelor. Aici lucrurile or fi mers ca după scenariu, dar nu s-au văzut așa cum se așteptau organizatorii. Din câteva motive:
- Pentru a convinge că este o pluralitate de opinii, nu strică să și ai oameni cu opinii diferite. Altfel, devine totul un concrus de căutat sinonime.
- Să oferi un spin politic realității este una, însă prea multă proiecție a realității te face să pari rupt de lume.
- O identitate politică este cu mult mai mult decât auto-proclamarea ei.
Raportul președintelui PSD, un document care se dorea o radiografie completă a ultimilor 5 ani de mandat al lui Victor Ponta în fruntea PSD, a fost o lectură mai mult decât mistificată.
În primul rând, pentru că acei care au construit materialul pentru Victor Ponta nu au știut cum să introducă de mai multe ori în text ideea că partidul a câștigat 3 din cele 4 alegeri la care a participat din 2010 și până acum. Ceea ce este corect, doar că cea de-a patra, competiția prezidențială, a făcut cât toate celelalte la un loc. Și mai este un aspect nemenționat: PSD a pierdut și referendumul din 2012, ceea ce înseamnă că oricât de bun ar fi la alegerile de rutină, PSD nu poate să câștige când vine vorba de premiul cel mare: președinția. Cotroceniul, asediul după ratarea căruia au căzut Năstase și Geoană, este cu mult mai mult decât o notă de subsol în parcursul social-democraților din ultimii cinci ani.
În al doilea rând, pentru că există o disonanță cognitivă majoră față de Ion Iliescu. De unde fostul președinte al PSD a fost unul dintre motivele majore invocate de Sebastian Ghiță și Victor Ponta pentru pierderea prezidențialelor din 2014 (mai precis, atitudinea publicului față de Iliescu), acum documentul lui Victor Ponta conține referiri pozitive la “epoca Iliescu” și împarte istoria PSD în perioada condusă de fostul președinte al României și “epoca post-Iliescu”. Contextualizarea este pozitivă. Spre exemplu, aflăm că abia sub Victor Ponta PSD a ajuns la prezența în Parlament de pe vremea epocii lui Iliescu.
În al treilea rând, pentru că raportul Președintelui PSD este lipsit de orice substanță ideologică reală, așa cum, în mare măsură, a fost și discursul său. Frica de o stângă angajată în mod real politic, nu doar o stânga-spectator, precum Syriza sau Podemos, care sunt catalogate drept extremă stânga în documentul PSD, lipsa oricărei discuții despre muncă, la nivel conceptual, altfel decât prin raportarea numărului de angajați, însăși discuția despre angajați (deci cu o componentă care este mai curând aplecată spre capital decât spre muncă), absența oricărei discuții despre capital, alta decât despre cum poate și trebuie să fie acesta stimulat și protejat, menționarea ca obiectiv expres susținerea “clasei de mijloc”, în timp ce “clasa muncitoare” nu primește nici măcar o referire în treacăt, toate acestea fac ca evenimentul de la final de săptămână să fie în mod clar un exercițiu ratat de comunicare politică pentru un partid de stânga și pentru un lider de stânga. Este de fapt și unul din reproșurile lui Adrian Năstase, care a sugerat că PSD ar trebuie să se orienteze și către electoratul “socialist”, care altfel poate opta pentru variante politice populiste sau extreme. Distincția dintre un partid social-democrat și orientarea social-liberală a guvernării trebuie citită din unghiul strategiei politice, dar prejudiciul adus identității și ideologiei este evident.
În fine, justiția. La Consiliul Național al PSD justiția a fost ca un elefant roz în mijlocul camerei la care toată lumea se uită, dar despre care nimeni nu vorbește pentru că nu știe ce să spună. Robert Negoiță și Liviu Dragnea au încercat glumițe cu înțeles, un primar din țară a vorbit pe șleau, mulți vorbeau pe la colțuri, dar toată tensiunea a rămas neevacuată. PSD se crede în continuare o victimă a justiției, doar că acum îi este frică să mai spună asta, să nu supere procurorii. Această stare însă nu se poate menține la nesfârșit. Fie PSD spune ce crede, și atunci partidul nu înnebunește, dar pierde major puncte, fie continuă să tacă, iar la un moment dat ceva va răbufni. Altfel, gesturile sunt făcute cu jumătate de măsură: PSD a votat o rezoluție care conține niște principii de integritate, dar nu modificările propriu-zise la Statut. Testul integrității va fi dat în Parlament, la voturile de încuviințare a reținerii și arestării. În plus, nu este clar ce se va întâmpla cu personaje politice precum Liviu Dragnea, trimis în judecată în dosarul referendumului din 2012.
Concluzia este că PSD vrea să proiecteze liniște atât de tare încât se panichează făcând asta. Iar gesturile trădează starea din partid. Pentru cel mai mare și mai puternic partic din România, este totuși de înțeles cum niciun lider nu a vrut să stea la prezidiu, în fața partidului, ci în primul rând, cu partidul în spate. Mesajele transmis este că acești conducători se bazează pe protecția și pe sprijinul membrilor de partid, nu că sunt niște lideri care ar ridica steagul orice s-ar întâmpla. Victor Ponta a vrut un Consiliu pentru liniștea sa, dar nu l-a obținut.
În continuare, în PSD sunt chestiuni esențiale rămase fără răspuns:
- care sunt cauzele pierderii alegerilor prezidențiale în 2016?
- este bine sau nu ca partidul să rămână la guvernare până în 2016? Dacă da, care este strategia de cimentare a majorității parlamentare?
- care este, realist, planul pentru ca partidul să rămână la guvernare după alegerile parlamentare din 2016?
Prea puțin, prea triumfalist, prea pe aceeași voce s-a răspuns acestor întrebări în Consiliul Național al PSD. Partidul operează cu un concept neproductiv al unității și solidarității și evită să dezbată în public temele esențiale pentru destinul său politic. La un moment dat, tensiunea din interior nu va mai putea fi ținută sub capac. Așa cum arată lucrurile, PSD nu are astăzi un plan B legat de ce se întâmplă dacă pierde în acest an guvernarea. Implozia nu e tocmai o variantă de ignorat, în lipsa unei pregătiri serioase. Eșecurile electorale, tensiunea dintre centru și teritoriu, asumarea social-liberalismului, toate sunt linii de rift în PSD.
Klaus Iohannis, monarhul de la Cotroceni
Perspectiva tot mai frecventă pe care o ai despre România lui Klaus Iohannis este cea a unei monarhii constituționale. Președintele este prezent nu atât prin substanță, cât prin gesturi și vizite simbolice. Din această perspectivă pot fi interpretate recentele deplasări în Ucraina și la Bruxelles, la Consiliul European de primăvară. Iohannis intră într-o rutina a funcției, fără a puncta hotărât propriile obiective și fără a defini, în era DNA, e adevărat, agenda publică.
Altfel, pe mulți i-a contrariat decizia legată de legea cu Avram Iancu. Opinia este că Președintele, în dorința de a se diferenția, ar fi putut găsi teme cu mult mai importante.
Sumarul Smart Politics:
Evenimentul săptămânii: Congresul Național al PSD, pentru că am putut să aflăm cum de ce o aproape-victorie-dar-nu-totuși nu trebuie sancționată, ba chiar sărbătorită și pentru că am aflat că procuratura este meseria viitorului. Și nu în ultimul rând pentru că am aflat cine sunt primăvara în România: Ponta și Plumb.
Personajul săptămânii: Traian Băsescu, pentru că fostul șef de stat aplică principiul “eu te-am făcut, eu te omor” și asupra persoanei sale.
Cine a câștigat. Cine a pierdut
Victor Ponta a pierdut prin declarația “Și eu dacă trăiam în străinătate și vedem la televizor ce-i la secțiile de vot, aș fi venit să votez contra lui Ponta, că el e de vină pentru ceea ce s-a întâmplat”. În plus, premierul a căutat să câștige ceva puncte printre PSD-iști, dar a pierdut mai multe puncte în rândul publicului larg după un Consiliu care nu a avut puls. Ponta și-a securizat situația în partid și și-a permis să anunțe și așteptatul Congres, unde realegerea sa depinde de un singur lucru: rămânerea la guvernare. Dacă PSD ajunge în opoziție, probabil Ponta nici măcar nu va candida.
Klaus Iohannis a punctat pe dimensiunea de securitate și politică externă, dar și-a prins urechile într-o bălmășeală legislativă de neînțeles pe marginea legii de conferire a titlului de Erou al Națiunii Române lui Avram Iancu.
Care sunt mizele de comunicare. Cine ce urmărește
Traian Băsescu urmărește să rămână relevant. De asta și face dezvăluiri, ca să proiecteze putere și relevanță. Scenariul de coșmar pentru fostul președinte este uitarea și indiferența. Când nu va mai genera știri, Traian Băsescu nu va mai exista. E deja prea multă frică de irelevanță în gesturile acide ale fostului Președinte.
Victor Ponta urmărește să pară stăpân pe situație. Opoziția sa în partid este practic nulă, însă pericolul pentru Ponta nu este un candidat surpriză care să îi la locul, ci ca PSD să se gripeze din interior. Nu o preluare ostilă este scenariul de coșmar, ci o implozie.
Klaus Iohannis joacă sigur, pe cartea politicii externe, proiectând forță instituțională, însă pentru președinte va veni un moment în care nu va mai putea ocoli politica internă. Iar absența de până la acel moment va ridica ștacheta foarte mult pentru când președintele va trebui să se pronunțe, ca un fotbalist de anvergură care revine pe teren pentru prima dată după o accidentare îndelungată. Prima partidă va conta mai mult decât cele de dinainte.
Ce urmează
Intrăm într-o nouă săptămâna în care reperele sunt fixate tot de DNA: Șova, Vâlcov, Nicolescu. Criteriile de integritate ale lui Ponta vor da testul în Parlament. Angajamentul din fața Consiliului Național va conta prea puțin dacă Senatul va ignora cererile procurorilor. Aici este o mănușă și pentru Klaus Iohannis, care ar putea fi pus în situația de a lua atitudine față de un Parlament care blochează justiția.
Vine săptămâna Codului Fiscal, în care Guvernul va trimite Senatului spre analiză viziunea social-liberală asupra taxării. Testul în acest caz este mai degrabă pentru PNL, care rămâne incapabil să propună o viziune suficient de articulată și de diferită față de Guvern. Cum arăta și Ponta, PNL este un partid care așteaptă cadouri de la Santa Klaus sau de la Moș DNA.
Cel mai probabil, România va avea un nou ministru de finanțe la sfârșitul săptămânii viitoare. După Darius Vâlcov, a cărui situație Ponta a tratat-o neatent, acceptându-i demisia după ce a venit cererea de reținere și arestare, un kamikaze este așteptat în Apolodor 17.