Postare publicată pe platforma de bloguri Adevărul
Smart Politics revine cu seria de analize în care vă oferim concluzia ultimelor șapte zile politice, care au fost cel puțin la fel de agitate ca și cele de dinaintea lor.
Ce s-a întâmplat, pe scurt? Dacă ar fi să enumerăm evenimentele într-o înlănțuire de propoziții scurte, atunci ar arăta cam așa: Intră Dan, iese Gigi, rămâne Elena. George pleacă. Mama lui Victor este chemată. Victor vorbește mult, dar scade. Klaus tace, la fel de mult, dar crește.
Cu alte cuvinte, o altă săptămână din care nu merită foarte multe lucruri reținute.
Evenimentul săptămânii
Săptămâna a fost săracă în evenimente politice, dincolo de cele din justiție. Singurul eveniment politic notabil: eliberarea din funcție a lui George Scutaru, consilier prezidențial pentru securitate națională, aflat în funcție de aproximativ trei luni. Speculațiile au apărut imediat că lui Scutaru i se pregătește un post la SIE și de aceea ar fi demisionat, însă numirea nu a fost făcută, cel puțin până la ora redactării acestui text, ceea ce înseamnă că alte două scenarii sunt la fel de plauzibile: fie Klaus Iohannis și George Scutaru au avut un conflict, în urma căruia George Scutaru a demisionat (iar în acest caz întrebarea-cheie este care a fost motivul conflictului); fie dl. Scutaru a decis să renunțe la funcție pentru a-l scuti pe Președinte de eventuale neplăceri politice sau de imagine care ar putea să fie generate de o situație delicată în care el s-ar fi aflat (iar în acest caz întrebarea-cheie este de ce a acceptat numirea dacă se știa cu musca pe căciulă). În orice caz, sunt tot mai mari îndoieli legate de numirea lui Scutaru la SIE (adăugăm că, la momentul nominalizării lui Hellvig, Sorin Ducaru, un diplomat apropiat de PSD, era vehiculat pentru șefia acestui Serviciu), pentru că putea fi numit din funcția pe care o ocupa, funcție pe care o putea elibera după ce primea confirmarea Parlamentului. În cazul numirii unor consilieri contestați de presă (Dan Mihalache) sau al lui Eduard Hellvig, Klaus Iohannis a ținut mai degrabă să-și impună voința decât să facă gesturi de mărinimie în fața unor vocali susținători (între noi fie vorba, nici nu avea de ce).
În absența unor alte evenimente politice, săptămâna a fost marcată de votul aproape-unanim din Parlament pentru Eduard Hellvig (PMP, partidul aliat cu ce a mai rămas din cadravul politic PP-DD, a salvat democrația, ca să-l cităm pe Traian Băsescu) și de evoluțiile din justiție. În ceea ce privește votul din Parlament trebuie observat că există un reflex pavlovian al parlamentarilor când vine vorba de SRI: cum aud acest nume, cum ridică mâna și votează DA. Acest reflex pavlovian riscă să se transforme într-un complex de subordonare față de SRI, ceea ce este un pericol pentru democrația românească, în condițiile în care controlul civil al SRI efectuat de Parlament este unul dintre atributele esențiale ale Legislativului.
În ceea ce privește evoluțiile din justiție, morala ultimelor șapte zile este că România este plină de fani House of Cards, care, însă, pe cât de mult se uită, pe atât de puțin reușesc să prindă și să rețină scheme de comunicare politică. Spre exemplu, mulți au fost cei care au prins cvasi-mișcarea House of Cards folosită de Victor Ponta în dezbaterea cu Klaus Iohannis, dar prea puțini sunt cei care văd că el acum se folosește de o tactică similară când vine vorba despre mama sa și despre audierea ei la DNA. Victimizarea politică a premierului este o tactică evidentă, iar motivele pentru care el a ales această cale sunt evidente: costuri mici, beneficii mari. Doar că Opoziția este prea puțin capabilă să-i demonteze tactica și să-i pună oglinda în față.
Condamnarea lui Dan Diaconescu la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare pentru șantaj nu a fost un eveniment politic, cât a fost unul mediatic de rang secund. Candidatul poporului a ajuns în spatele gratiilor, televiziunea poporului a fost închisă acum mulți ani, iar tot ce a rămas din butaforia PP-DD este realizarea faptului că populismul poate triumfa asupra rațiunii la un moment dat, dar până la urmă populismul nu poate rezista pe termen lung. PP-DD a fost printre cele mai nocive partide din România, iar acum, că a rămas cu un singur parlamentar, cu o mână de traseiști în buzunarul PSD și cu mentorul în închisoare, putem răsufla ușurați. Sistemul de partide a depășit pubertatea.
Personajul săptămânii
Poate și pentru că analizăm săptămâna aflată între 1 și 8 martie, am decis să acordăm distincția de personajul săptămânii mamelor lui Victor Ponta și Elenei Udrea, ambele prezente în jurnalele de știri din aceste șapte zile, ambele cu o atitudine…. mai puțin decât mămoasă față de jurnaliști. Nu putem să nu ne întrebăm dacă atitudinea lui Victor Ponta și a Elenei Udrea față de presă vine și din atitudinea mamelor lor față de jurnaliști.
Altfel, Dan Diaconescu, in absentia, este personajul săptămânii, mai ales că vreme de câțiva ani nu va fi personajul niciunei săptămâni. Se pare că există sfârșitul de ere și pentru așa-zișii dinozauri ai presei, nu doar pentru dinozaurii politici.
Cine a câștigat și cine a pierdut
Victor Ponta s-a aflat câteva zile în corzi, mediatic vorbind, după chemarea mamei sale la DNA Ploiești, însă premierul nu a terminat săptămâna mai slăbit decât în cea precedentă. Cu toate că sondajele arată o scădere în capitalul de încredere al premierului (o cădere de 15 p.p. între octombrie și februarie, dacă ne uităm în sondajele INSCOP publicate de Adevărul), cu cât acesta rămâne mai mult la Palatul Victoria, cu atât se consolidează mai mult.
Klaus Iohannis a punctat prin prima sa ședință CSAT, dar a dat nițel cu bâta în baltă prin postul de pe Facebook de dupa CSAT, iar cel mai important este că ține încă treaz interesul referitor la ce s-a întâmplat de fapt cu George Scutaru. Președintele nu este nici pe plus, nici pe minus, în comparație cu începutul săptămânii. Este încă cu un consilier prezidential lipsă și cu un potențial scandal la ușă.
Cine ce urmărește. Mizele comunicaționale
Cuvântul de ordine pare să fie “imperturbabil”. Cel puțin asta arată că și-ar dori atât Victor Ponta, cât și Klaus Iohannis. Cei doi își văd de treabă fără să țină cont de faptul că România pare să dea în clocot pe lângă ei. O atitudine normală și matură pentru liderii României, până la urmă.
Victor Ponta vrea să transmită că este stăpân pe guvernare, dovadă că a elaborat cu Cod Fiscal la dreapta dreptei, doar să ia tunetul mediatic de la liberali care acum trebuie să facă piruete de comunicare și de poziționare politică pe această temă. Dacă ați văzut pe cineva care să ia în serios programul lansat de Predoiu, vă rugăm să ni-l indicați și nouă! Momentul lansării, prin coverage-ul post-eveniment, a fost total ratat.
Klaus Iohannis urmărește să proiecteze el forța tăcută, cu atât mai mult cu cât știe că mai are în buzunar numele unui șef de serviciu secret și comunică mai mult pe dimensiunea de securitate națională, pentru că este singura zonă în care nu are concurență instituțională.
Elena Udrea dă accente noi mesajului de victimă a unei conspirații, iar pentru prima oară Traian Băsescu intră în ring și transmite că există o răfuială politică îndreptată împotriva sa, răfuială ca produce victime nevinovate la Nana.
Concluzia este că rămâne un free-for-all mediatic, în care, ca într-o bătaie dintr-un saloon american, pumni zboară în stânga și dreapta.
Perspective pentru ce urmează
Atenția este împărtiță între Parlament, unde aflăm vești dinspre liberali despre calendarul unei moțiuni de cenzură sau despre forța de a susține o moțiune de cenzură dacă Guvernul își angajează răspunderea pe Codul Fiscal, și Palatul Cotroceni, de unde trebuie să aflăm ce a pățit de fapt George Scutaru, pe cine vrea să propună Klaus Iohannis la SIE și cum merge Strategia Națională de Apărare.
Am remarca dezvoltările strategice și politice impuse de noul Cod Fiscal (care l-a făcut vedetă pe Darius Vâlcov, cel devenit partenerul principal în spațiul public al premierului – foarte discret în ultimele săptămâni Liviu Dragnea, de altfel). Un joc pe terenul adversarului și un pas reușit la offside împotriva PNL, Codul este de fapt meciul despre bătălia guvernării. Ponta ține să transforme menținerea sa la guvernare în dezbaterea despre Codul Fiscal.
Liberalii au mușcat deja momeala și anunță că vor depune moțiune de cenzură dacă Guvernul își asumă răspunderea. De reținut că argumentele liberalilor sunt doar procedurale și prea puține pe fond. Poziționarea Alinei Gorghiu s-ar putea să fie exact ce așteaptă Ponta, care vrea să profite de eșecul PNL de la Senat și să detoneze controlat bomba moțiunii de cenzură. Așteptați-vă la o asumare de răspundere pe Codul Fiscal în a doua parte a lui aprilie.
Dacă Ponta supraviețuiește DNA (numărați câti dintre apropiații lui au fost acolo, cu calități diferite, în ultimele săptămâni: cumnatul, sora, mama, Ghiță, Șova, Bănicioiu) și îi dezvăluie pe liberali ca incapabili să-l dea jos în Parlament, atunci, după Văcăroiu, Năstase și Tăriceanu, va fi al patrulea premier care își va duce mandatul până la capăt.