Postare publicată pe platforma de bloguri Adevărul
Încurajați de validarea pe care președintele Iohannis a făcut-o analizelor Smart Politics, care subliniau necesitatea unei numiri cât mai rapide a unui director pentru SRI, continuăm cu procesul de analiză săptămânală prin care “citim” evenimentele politice din prisma mizelor pe care le urmăresc actorii politici.
Miza nr. 1: Un director la SRI. Mandatul meu pentru un director la SRI
OK, poate cuvintele de mai sus nu sunt chiar cuvintele folosite de Klaus Iohannis, însă faptul că șeful statului nu a lăsat să vină ziua de vineri fără să anunțe propunerea sa pentru funcția de director SRI tot spre această concluzie duce.
Președintele nu a greșit că nu a mai amânat momentul anunțului, ba chiar l-a făcut cu destul de multă întârziere din punctul nostru de vedere. Nu aici trebuie căutată cheia anunțului. Răspunsul stă în numele celui propus de președinte.
Faptul că Eduard Hellvig vine din PNL reprezintă prima mișcare fermă a lui Klaus Iohannis care ne indică cât de mult este dispus Președintele să împartă puterea: puțin spre deloc. Să fim înțeleși, PNL o fi în Opoziție în Parlament, dar este cât se poate de la putere în conducerea executivă a României, prin dl. Iohannis. Iar faptul că șeful statului numește la SRI un apropiat de-ai săi seamănă cu un gest pe care l-ar face președintele SUA cu funcția de la CIA, diferența fiind doar vreo 200 de ani de democrație.
Altfel, gestul lui Iohannis este un semnal și pentru Ponta, și pentru Predoiu. Pentru Ponta înseamnă că Iohannis îi numără zilele, chiar dacă o face ardelenește. Pentru Predoiu înseamnă că, de va fi să ajungă prim-ministru, va fi un premier-tolerat. Este clar că dl. Iohannis preferă să lucreze cu colegi din partidul său, vechiul PNL.
Klaus Iohannis își anunță debutul ca jucător pe teren și se pare că este un jucător căruia nu-i prea place să paseze mingea. Nu trebuie făcută confuzia între reticența Președintelui de a se poziționa pe anumite teme și modul în care le abordează. Iohannis abordează problemele pe rând, metodic, una câte una (spre deosebire de Traian Băsescu).
Miza nr. 2: Nu-ți poți alege familia, dar te poți delimita de ea
Problemele cumnatului lui Victor Ponta la DNA, dosar care a ajuns să-l implice și pe prietenul său politic, Sebastian Ghiță, nu înseamnă automat vești proaste din punct de vedere juridic pentru Victor Ponta. Nimeni nu spune că el a făcut ceva ca firma cumnatului să primească lucrări sau că a luat bani de acolo. Cu atât mai mult cu cât, la momentul faptelor, Ponta însuși nu era prim-ministru. Însă premierul are probleme politice, pentru că este al doilea scandal de coruție din proximitatea, după episodul Duicu. Faptul că Victor Ponta a încercat o delimitare de cumnatul său este un gest corect, dar insuficient. Ce trebuie să facă acum Victor Ponta este o dezvăluire completă a relațiilor cu cumnatul său și apoi să tacă. Va fi crucificat în mass-media, va pierde capital politic, dar poate va rămâne întreg pentru o altă luptă politică. Înainte de alte acțiuni ale procurorilor, Victor Ponta trebuie să pună el însuși punct acestui episod, clarificându-l în amănunt pentru opinia publică, cu riscul de “a da din casă”.
Miza nr. 3: O vorbă în campanie face cât o tăcere la guvernare
Evenimentele în care este implicat cumnatul premierului ne mai învață o lecție politică: nu întotdeauna este bine ca în campanie să sari pe orice oportunitate de atac, pentru că la un moment dat s-ar putea întoarce roata și să fii nevoit să-ți înghiți cuvintele. Da, ne referim la scandalul Mircea Băsescu și la declarațiile prin care Ponta cerea demisia lui Băsescu. Cele două cazuri nu pot fi deloc comparate, din motivul esențial că până acum nu există vreo acuzație că Ponta direct ar fi intervenit sau ar fi beneficiat de bani. Dar puțin mai multă precauție în vara lui 2014 l-ar fi scutit pe Ponta de o nouă crucificare mediatică și de un moment delicat în februarie 2015.
Morala este că avem nevoie de candidați care să fie mai puțin pelicani, adică să ia din zbor tot ce li se servește ca ocazie de atac. Unele nu merită, altele îți fac rău pe termen lung.
Există aici și o mare deficiență a staff-urilor de comunicare: lipsa sistematică a ceea ce americanii numesc “opposition research”. Înainte de a scormoni în trecutul adversarilor, cauți toate detaliile din trecutul politicianului/candidatului tău care pot crea probleme. Îți stabilești atacurile nu doar prin raportare la mood-ul public, ci și la caracterul celui care le lansează. Aceste red-teams sunt esențiale în cotloanele politicii, în era dirty politics, și, ca să dăm doar un exemplu, l-ar fi scutit pe Victor Ponta de problemele cu doctoratul de sfârșitul anului trecut.
Miza nr. 4: Game of Thrones de la Senat
Mult aer a fost intoxicat în studiourile tv din ultima săptămână pe tema majorității de la Senat care trebuie să-l dea jos, una-două, pe Călin Popescu – Tăriceanu din funcția de Președinte. Testul noii majorități trebuia să fie votul de joia trecută, pentru judecătorul CCR, unde liberalii erau siguri, după declarațiile publice, că vor avea voturile ca să-și impună candidatul. Doar că realitatea a fost pe dos: liberalii nu au avut majoritatea și PSD și-a impus, fără emoții, candidatul. Ceea ce înseamnă că planurile de uzurpare a puterii de la Senat fie trebuie revizuite, fie abandonate. Cert este că majoritatea PSD arată că încă este stăpână pe situație. Cât timp, rămâne un subiect de discuție. Dar un management realist al așteptărilor nu le-ar lipsi liberalilor, care riscă să fie luați în râs la viitoarele declarații publice de acest gen.
Miza nr. 5: Udrea și Justiția, o telenovelă pasională – nimeni nu iartă, nimeni nu uită
Telenovela Elenei Udrea cu Justiția continuă ca orice poveste pasională, în care nimeni nu iartă, nimeni nu uită, ca să aibă ce denunța mai târziu. Arestările și eliberările se întâmplă mai des ca în Prison Break, iar deznodământul este încă necunoscut, dar nimeni nu schimbă postul, nici măcar la publicitate. Pentru Elena Udrea morala este că acela care trăiește după PR politic, moare după PR politic. Cu cât telenovela are mai multe episoade, cu atât Elena Udrea are tot mai puțină credibilitate și tot mai puțin viitor, pentru că este doar o problemă de timp până la saturație față de subiect. Oare ce va mai inventa atunci dna. Udrea ca să se mențină în atenția fără de care nu poate și, după cât se vede, nici nu vrea să trăiască?
Miza nr. 6: Un Cod fiscal elaborat de stânga care e mai la dreapta dreptei
Ministrul Finanțelor și Prim-ministrul au anunțat noul Cod Fiscal și noul Cod de Procedură Fiscală. Niște Coduri care sunt atât de la dreapta spectrului de măsuri fiscale, încât validatorii de dreapta nu s-au zgârcit cu laudele. Moise Guran, spre exemplu, a stabilit ștacheta cu aprecierile: curajos și nemaivăzut de două mii de ani. Toate astea arată două lucruri: în primul rând că Victor Ponta nu este un om de stânga și nici guvernul său nu se simte bine pe acest drum, și, în al doilea rând, că este o nevoie autentică de stânga curajoasă și hotărâtă, stângă care va fi cu atât mai radicală cu cât “stânga” reprezentată de PSD se va afunda tot mai tare în zona de centru-dreapta.
Ponta a ales să joace tactic, la supraviețuire, și să distrugă practic planurile liberalilor de lansare a programului de guvernare. Președintele PSD construiește de fapt un narativ pentru ieșirea de la guvernare, fie în urma unei moțiuni de cenzură reușite, fie, mult mai puțin probabil, ca urmare a unei decizii luate la vârful partidului său, în vederea alegerilor din 2016. “Am vrut să scădem taxele, dar nu ne-au lăsat”, ar putea spune cel care, ca practician al măsurilor de dreapta, deja face distincții între liberalism și conservatorism.
Miza nr. 7: Când presa nu mai știe ce să facă și atunci tace ca să apere politicienii
Între justiție, economie, politică, presa din România nu mai știe ce să facă: să ia atitudine, să relateze, să analizeze sau să aștepte să vadă cum cad piesele. În așteptarea unei soluții deus ex machina, ziariștii par să urmărească mai bine interesul juridic al politicienilor, așa cum s-a întâmplat când Ion Cristoiu și Cătălin Striblea au decis că, dacă ar citi sms-ul Elenei Udrea din emisiune, i-ar aduce un prejudiciu dnei. Udrea prin faptul că aceasta ar fi încălcat controlul judiciar. Ce bine este să ai și avocați formali și informali atât de dedicați și loiali!
Evenimentul săptămânii
Lăsând la o parte mizele enumarate mai sus, este clar că evenimentul cel mai important al săptămânii, prin mizele sale pe termen lung, a fost propunerea lui Eduard Hellvig la șefia SRI. Faptul că UNPR s-a declarat deja de acord cu propunerea arată și mugurii unei posibile noi majorități parlamentare (dacă nu cumva dl. Hellvig se va bucura de unanimitate în Parlament, ceea ce pentru democrație nu ar fi deloc bine). Altfel, remarcăm vocile din spațiul public care vorbesc despre dimensiunea strategică a numirii lui Hellvig și despre lapidara informare a aliaților americani înainte de anunțarea deciziei. Nu facem decât să consemnăm surse, dar, în mod cert, acesta este un subiect de urmărit pe termen lung, apropo de contururile politicii externe românești.
Personajul săptămânii
Eduard Hellvig este, fără îndoială, personajul săptămânii, lăsând la distanță recolta săptămânală a DNA. Important este acum nu doar controversa politică din jurul carierei politice a dlui. Hellvig, furtună mediatică într-un pahar cu apă, ci audierea sa în Parlament. Pozițiile viitorului director al SRI pe temele populare precum legile Big Brother sunt infinit mai semnificative decât partidul în care a acționat politic acum nu-știm-câți-ani.
Klaus Iohannis este al doilea personaj al săptămânii, pentru imaginea pe care anunță să o proiecteze asupra României: cea a gigantului care ține morțiș să-și exercite puterea. Președintele-dirijor lasă loc președintelui-jucător. Schimbarea față de Traian Băsescu nu este la nivel de principii, ci doar de tactică și personalitate.
Cine a pierdut și cine a câștigat
Dincolo de jocul tactic legat de Codul Fiscal, Victor Ponta a fost pus în defensivă de evenimentele DNA și stă doar în puterea sa să spargă acest cerc al suspiciunilor. Altfel, va da apă la moară celor care spun că moțiunea de cenzură nu se analizează în Parlament, ci pe Știrbei-Vodă.
Este cu atât mai important pentru Ponta să-și închidă rapid vulnerabilitățile, mai ales că Președintele Iohannis a ieșit la atac, punându-și uriașa credibilitate în joc pentru a desființa, din câteva cuvinte, noul Cod Fiscal și anunțând drept rezonabile șansele pentru o moțiune de cenzură.
Ce urmează și la ce să fim atenți
Votul din Parlament pentru Elena Udrea: cele mai recente trei cereri de urmărire penală și de arestare preventivă vor primi vot mâine. Nu votul este momentul interesant, ci discursul Elenei Udrea din plen. Va fi aceasta curajoasă până la capăt sau va fi o nouă poveste de PR?
Majoritatea de la Senat, acum că Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, a trecut la mișcarea Geoană-Vanghelie. Este doar un gest politic izolat sau anunță o reorientare a baronilor PSD, hăituiți de DNA și de reforma lui Victor Ponta? Ceea ce Comisia prezidată de Valeriu Zgonea a votat săptămâna trecută – vot indirect pentru alegerea președinților de CJ – nu a fost pe placul multora (a se vedea reacția lui Oprișan) și s-ar putea ca nobilimea pesedistă, amenințată și cu decuplarea de funcția politică, să caute alte variante.
Șeful SIE: de văzut dacă Iohannis va muta previzibil cu un outsider politic, Sorin Ducaru, sau îl va readuce pe MRU acolo unde era înainte de februarie 2012. Își va mai recompensa Președintele încă un fidel sau va fi această poziție sacrificată, într-o negociere cu PSD, pentru susținerea lui Hellvig?