Postare publicată pe platforma de bloguri Adevărul
Smart Politics inventariază evenimentele și personajele săptămânii în curs și vă oferă cheia de analiză a ultimelor șapte zile: printr-o banalizare a excepționalului, nimic nu este ce pare a fi în politica românească.
Evenimentul săptămânii
Patru au fost de fapt evenimentele majore ale săptămânii în curs, dintre care doar două au reușit să capteze atenția mass-mediei românești, care din ce în ce mai mult se comportă ca un copil mic: este greu să-i reții atenția pentru suficient timp cât să-i arăți lucrurile cu adevărat importante. Aceste patru evenimente sunt arestarea Elenei Udrea, acțiunile externe ale Președintelui Iohannis (vizita în Franța, participarea la Consiliul European, întâlnirea cu Poroșenko), decizia DNA de a nu investiga denunțul formulat de Elena Udrea împotriva lui Florian Coldea (aici trebuie menționată și audierea de luni din Comisia SRI, dar doar ca element de context) și votul de joi din Senat asupra cererii procurorilor DIICOT de încuviințare a urmăririi penale pentru Varujan Vosganian.
Arestarea Elenei Udrea, în cursul zilei de marți, în urma votului din Camera Deputaților de luni, a fost un eveniment așteptat. Prezența la PMP a președintelui Traian Băsescu în aceeași zi a fost însă un eveniment surprinzător, care trebuie citit dincolo de mesajul public enunțat de fostul președinte. Traian Băsescu a declarat că va continua să o susțină pe Elena Udrea, însă a venit la partid abia după ce Elena Udrea s-a aflat pe mâna procurorilor, ceea ce înseamnă că asistăm mai curând la o delimitare decât la o susținere. Firește, gestul poate fi interpretat în fel și chip, în funcție de atitudinea observatorului față de Traian Băsescu, însă elementul central din analiza politică este că acțiunea este mai importantă decât declarația.
În acest context se pot pune trei întrebări:
- Există viață politică pentru PMP?
- PMP mai poate avea viață cu Traian Băsescu, dar fără Elena Udrea?
- PMP poate să depășească performanța de 5% de până acum, în actualul context politico-penal?
Dacă la oricare două din cele trei întrebări răspunsul este NU, atunci perspectivele politice se arată foarte complicate pentru fostul șef de stat.
Tot din serialul “Elena Udrea față cu justiția” face parte și decizia DNA de a nu investiga denunțul formulat de fosta președintă a PMP împotriva lui Florian Coldea, actualul director-interimar al SRI. Dincolo de argumentele juridice enunțate în comunicatul de presă al DNA, rămâne percepția publică. Iar această percepție, mai curând orientată spre comploturi și povești de capă și spadă decât spre analiză rațională, este mult mai ușor de orientat și manipulat în absența unor investigații oficiale și serioase, transparente și capabile să ofere concluzii și rezultate dincolo de orice urmă de îndoială (o iluzie din partea noastră, ați putea spune). Altfel, narativul Elenei Udrea tocmai a fost confirmat de către acest gest din partea DNA, ceea ce nu înseamnă mare lucru pentru situația sa politică sau publică, dar ar putea însemna ceva pentru cota de încredere publică în DNA. Sau ca ancoră de comunicare pentru evenimente de același tip.
Prestațiile externe ale lui Klaus Iohannis (ca și discursul său de luni din Parlament), altfel puncte importante în materie de politică externă pentru Președinte, au devenit o notă de subsol în urma evenimentelor Udrea și Vosganian. Important de reținut este însă că Președintele Iohannis a început să pună accent pe dimensiunea de politică externă a mandatului său într-un moment în care situația politică internă este cel puțin agitată, ca să folosim un eufemism. Ceea ce poate să însemne că Iohannis iarăși se refugiază pe un teren sigur și caută să scape de o răspundere și de o implicare politică directă. Nu putem să nu ne gândim cum ar fi procedat Traian Băsescu într-un context intern similar. Cert este că, în acest fel, crește presiunea suporterilor asupra Președintelui; încercarea acestuia de a-și educa publicul, de a impune o altă cadență și o altă respirație funcției prezidențiale în raport cu politica de zi cu zi, este curajoasă, dar de o eficiență discutabilă pe termen lung. Mai devreme sau mai târziu, Klaus Iohannis va trebui să se decidă dacă vrea să fie un președinte-bibelou sau dacă vrea să participe activ, pentru că prilejurile încep să treacă pe lângă domnia sa. Până atunci, în continuare președintele nu oferă niciun răspuns clar despre când are de gând să facă numirile atât de necesare la șefia SRI și SIE.
Scandalul Vosganian din Senat a fost capul de afiș al utimelor 96 de ore, iar analiza sa duce la concluzii politice interesante. În primul rând trebuie menționat că Vosganian era senator PNL la momentul votului, el demisionând din partid la o zi după ce Senatul a respins cererea DIICOT de încuviințare a începerii urmăririi penale. În al doilea rând trebuie spus că Vosganian este senator, iar viața în Senat arată cu totul altfel decât la Cameră: relațiile personale sunt mai importante, senatorii se cunosc mai bine și de mai mult timp, au mai multe mandate împreună, majoritatea este mult mai strânsă decât la Cameră și, în general, atitudinea este alta. În al treilea rând, trebuie adăugat că relațiile de putere din PNL în Senat arată altfel decât la Cameră. Cu alte cuvinte, directivele Alinei Gorghiu, deputată la rândul său, nu sunt luate pe nemestecate la Senat. Votul în cazul Vosganian a fost și un avertisment al senatorilor PNL față de duetul Iohannis-Gorghiu: Nu ne tratați ca pe un bun câștigat, căci avem și noi viață politică proprie. Vechea gardă din PNL pare să-i fi arătat pisica noii gărzi din PNL, care i-a emanat pe Klaus Iohannis și Alina Gorghiu. Interesant este dacă această atitudine se va continua cu alte manifestări politice. Până atunci, știrea rămâne că la Senat cuvintele lui Iohannis par să ajungă la urechi surde. Iar strategia lui Iohannis de a conduce cu un pumn învelit în catifea (de discutat cât de puternic este acest pumn; momentan doar George Maior ne poate spune) își arată limitele: șoriceii au început să danseze pe masă.
În tot acest context, condamnarea la doi ani cu executare a lui Miron Mitrea a devenit o știre de jurnal, cu toate că, pentru PSD, este cea mai mare lovitură de la condamnarea lui Adrian Năstase încoace. Era Năstase a apus complet, după decizia ÎCCJ de vineri. Iar narativul corupției pesediste a mai primit încă un argument.
Personajul săptămânii
Elena Udrea și Varujan Vosganian împart acest titlu, de personaj al săptămânii, ambii în raport cu justiția, fiecare cu destine separate. În timp ce Elena Udrea a fost arestată preventiv, tot după un vot al Parlamentului, Varujan Vosganian a mers acasă, nu neapărat liniștit, dar cu siguranță liber. Morala este că popularitatea în rândul colegilor tăi parlamentari contează.
Victor Ponta, plecat după ședința de Guvern de marți în SUA, a fost mai curând absent, așa cum și Klaus Iohannis a fost mai curând absent prin consecințele acțiunilor sale publice din această săptămână, ceea ce arată cât de mult prizează mass-media și opinia publică aventurile Justiției prin România. Cu siguranță însă că acest apetit mediatic va trebui temperat la un moment dat pentru a face loc și știrilor cu adevărat importante, precum cele din economie sau securitate națională.
Cine a câștigat și cine a pierdut
Klaus Iohannis a primit o palmă răsunătoare din partea Senatului și întrebarea care se pune acum este dacă Președintele va căuta să răspundă mai viguros sau se va rezuma la reacția de pe Facebook. Cert este că președintele Iohannis pierde inerție mediatică și nu reușește să controleze agenda media, așa cum o făcea Traian Băsescu. După Pactul pe apărare, mai curând venit într-un moment de respiro mediatic, Iohannis a “reușit” să fie mai de fiecare dată știrea nr. 3 sau 4 din jurnal.
Varujan Vosganian, deși și-a îndeplinit obiectivul prin votul din Senat, este consumat politic total. Este foarte plauzibil ca în această săptămână să fi asistat la sfârșitul carierei sale politice. Comparația cu Elena Udrea l-a dezavantajat și mai tare, iar interpretarea sa cu lacrimi în colțul ochilor s-ar potrivi mai degrabă teatrului ambulant.
Guvernul Ponta are parte de un moment de respiro, cu atenția publică și mediatică orientată spre aventurile guvernării Băsescu. Moștenirea fostului Președinte este atent dezbătută în aceste zile, iar concluziiile nu sunt deloc măgulitoare pentru fostul pater familias.
Concluzia săptămânii
Banalizarea excepționalului, căci răul ar fi un concept forțat în această poveste continuă de supraviețuire politică: nimic nu este ce pare în politica românească. De unde te aștepți să vină bomba uneori nu se întâmlă nimic, vezi denunțul Elenei Udrea. Unde te aștepți să nu ai surprize, lucrurile se întâmplă tocmai pe dos, vezi cazul Vosganian de la Senat. În ceea ce pare un haos politic și administrativ, vor avea de câștigat cei care reușesc să gestioneze cât de cât aceste situații delicate și mereu schimbătoare. Cum ar fi brokerii de putere și de voturi, care sunt tăcuți, dar cu siguranță rulează scenarii despre majorități parlamentare și posibile Guverne.
Ce urmează
Săptămâna viitoare va stat tot sub spectrul justiției. Camera Deputaților va analiza cazul Borbely, o dezvoltare interesantă după cel al lui Vosganian de la Senat. Va fi o victorie sau o înfrângere pentru “politica morală” a Președintelui Iohannis? Va învăța PNL ceva din votul din Senat și va pregăti, mediatic și tactic, mai bine votul din Cameră?
Dincolo de persoane, este un semnal important și pentru reașezările din Parlament. UDMR este acum arbitrul jocului politic din Parlament. O serie de elemente trebuie puse în context: Congresul UDMR, temerea tot mai mare a ratării barierei de 5% în 2016, criticile dure ale lui Kelemen Hunor după condamnarea lui Nagy. Este interesant de privit momentul Borbely din prisma negocierilor pentru moțiunea de cenzură.
Cum se spune pe Facebook, Guvernul din umbră este Guvernul de la răcoare. Săptămâna viitoare se așteaptă verdictul final în cazul Ridzi, cea care ar putea completa pleiada penală a miniștrilor României din ultimii ani.
Comisia de Cod electoral avansează, cea de revizuire a Constituției e blocată, iar finalul lui februarie se apropie, când noul PNL trebuie să anunțe nu atât programul de guvernare, cât strategia pentru moțiunea de cenzură. În acest context, vom urmări cu atenție ce se întâmplă pe frontul Președinției Senatului, văzute ca punct de inflexiune.
Trackbacks/Pingbacks