Smart Politics reîncepe seria analizelor săptămânale, de data aceasta în afara contextului generat de campania electorală. Încercăm să deconstruim și să arătăm într-o lumină nouă ceea se întâmplă în timpul unei săptămâni de lucru din politica românească.
Evenimentul săptămânii
A fost, fără nicio îndoială, cea mai încărcată săptămână din ultimii ani: un judecător CCR adus cu mandat la DNA, pentru prima dată în istoria instituției și a României, un fost șef de serviciu de informații demisionează peste noapte, iar unul din personajele aflate în linia întâi a politicii din ultimii zece ani, adus la rândul său cu mandat la DNA, face pe finalul săptămânii declarații care aruncă în aer eșafodajul statului român.
Din punct de vedere politic, evenimentul săptămânii care se încheie este constituit de interviul-bombă acordat de Elena Udrea, în care fostul șef al Adminstrației Prezidențiale a anunțat că a făcut un denunț la DNA împotriva generalului SRI Florian Coldea, care conduce acum interimar Serviciul până la numirea unui nou director, și în care a relatat despre cum generalul Coldea ar fi avut ideea aducerii d-nei Kovesi înapoi la București, pentru a conduce DNA. În afara acestor informații-bombă, Elena Udrea a mai ridicat vălul de pe relațiile de putere din România, schimbând semnificativ modul de înțelegere al hărții de putere, așa cum era ea înțeleasă sau bănuită înainte.
Interviul Elenei Udrea este evenimentul săptămânii pentru că el reprezintă ceea ce în limbaj de specialitate se numește a game changer, un eveniment sau factor care schimbă o situație existentă sau o activitate într-un mod semnificativ. Ce aduce nou Elena Udrea este o cheie de citire a realităților românești din ultimii ani, prin acuzațiile pe care le aduce SRI. Practic, Elena Udrea spune, fără să rostească cuvintele, că SRI se comportă, într-un fel, ca vechea Securitate. Aceasta ar reprezenta o schimbare radicală a modului în care vedem și în care percepem lumea în care trăim, care ar pune sub semnul întrebării inclusiv alegerile democratice pe care, potrivit d-nei Udrea, credem că le facem, dar care sunt făcute, în mare parte, de alții în locul nostru.
Este o schimbare majoră de paradigmă, o schimbare care nu are cum să nu lase urme și care nu are cum să nu stârnească gesturile reflexe ale unui popor care abia a scăpat de o generație de un regim totalitar. Ceea ce este interesant, însă, este că foarte puțini din cei care se luptau până nu demult cu comunismul din România și cu practicile totalitare, și mai mult, care condamnau și care anatemizau fosta Securitate, au reacționat la acest interviu.
Ei nu s-au grăbit să reia și să întărească paradigma drepturilor și libertăților cetățenești, nici s-au grăbit să se isterizeze, așa cum de multe ori făceau cu foarte mare ușurință și la subiecte care nu meritau atâta atenție. O fi un semn că și elitele societății românești își aleg bătăliile cu grijă și că preferă să atace fantomele unui regim defunct decât să se ia trântă cu problemele reale ale unuia prezent. Dacă așa stau lucrurile, este, trebuie să recunoaștem, o formă minunată de a fi și cetățean-spectator și cetățean-angajat în același timp, iar abilitatea de a-ți pune pe cap ce pălărie îți convine cel mai mult într-un moment sau altul trebuie să fi fost mult exersată în timp. Vestea proastă pentru români ar fi că au repere morale reglabile, cam în aceeași măsură în care și cheia franceză este reglabilă când o folosești pentru activitatea pentru care a fost inventată, dar tot este capabilă să-ți spargă geamul dacă o arunci cu totul într-o direcție oarecare.
Spațiul public, trebuie să recunoaștem, are prea puține voci care să-și asume un discurs la libertății, în sens cultural și valoric. Chiar cu ajutorul neașteptat al CCR, vocea libertății este prea firavă în România, drepturile și libertățile fundamentale ajung să fie tratate drept moft, iar absența acestui discurs din gura elitelor este un semn major de îngrijorare pentru democrația noastră. Sunt prea pușin vizibile și marginale zonele din societate în care discursul libertății este articulat convingător.
Săptămâna a mai avut alte două puncte de inflexiune, înainte de apariția acestui interviu. Demisia lui George Maior, șeful SRI, a fost evenimentul cu ramificațiile instituționale cele mai multe și cele mai importante, cu atât mai mult cu cât nu a spus nimeni care a fost motivul care a stat la baza acestei decizii. Înainte de acest moment, săptămâna părea să fie încă una în care procurorii DNA defilau în prim-planul vieții publice, prin audierea și apoi arestarea lui Adriean Videanu și prin acuzațiile aduse lui Toni Greblă, judecător CCR, și Elenei Udrea.
În acest context, arestarea pentru 30 de zile lui Adriean Videanu a ajuns să fie subiect de o zi la televizor și chiar de mai puțin în ziare. Momentul Videanu îi incomodează pe liberali, care tocmai ce stabileau în forurile de conducere strategia politică. Acest lucru, coroborat cu declarațiile tot mai mediatizate ale fostului ministru PDL al comunicațiilor Gabriel Sandu, taie din aripile cu care PNL voia să înceapă ofensiva parlamentară de primăvară. Cu siguranță, PNL va trâmbița o ofensivă parlamentară la guvernul Ponta, însă acum o va face cu jumătate de gură, pentru că va trebui să răspundă subiectelor Sandu și Videnu. Suspiciunile de corupție care privesc lideri ai noului PNL sunt în măsură să decredibilizeze eforturile liberalilor de preluare încă din această primăvară a guvernării.
Personajul săptămânii
Elena Udrea este, de departe, personajul săptămânii. Ea a reușit să fie nu doar vizibilă, dar a reușit să schimbe agenda de discuție din spațiul public, sufocând mediatic evenimente importante precum arestarea lui Adriean Videanu, întâlnirea PSD de la Sinaia, Consiliul Național al PNL și punerea sub acuzare a lui Toni Greblă.
Miza Elenei Udrea poate fi una dublă: fie, ca în cazul unei lupte militare, să dorească să spargă încercuirea în care se află și să lanseze în consecință o contraofensivă de proporții; fie încearcă să facă pagube cât mai mari cu putință, fiind conștientă că nu mai are mai nimic de pierdut. În orice caz, din punct de vedere al comunicării politice, d-na Udrea oferă o lecție: așa se trece din defensivă în ofensivă și așa se controlează narativul politic în media. Este o lecție de comunicare politică, pusă în practică de un personaj altfel marginal la nivelul electoratului general, dar influent prin poziția pe care a avut-o lângă liderul sistemului, Traian Băsescu, în ultimii zece ani.
Ceea ce însă trebuie subliniat este faptul că Elena Udrea, prin interviul său și prin gesturile sale, demantelează însăși eșafodajul ridicat de Traian Băsescu în zece ani de mandat. Cum ar veni, d-na Udrea îi distruge moștenirea lui Traian Băsescu. Acest lucru ar trebui să presupună o reacție din partea fostului șef de stat. Tăcerea sa de până acum poate fi un indidiu sau poate însemna doar că fostul președinte își pregătește un moment tactic. Cert este că loviturile de baros la soclul statuii lui Traian Băsescu ar putea să ducă la prăbușirea statuii.
Generalul Florian Coldea a devenit și el personaj, însă în absență, pentru că nu domnia sa a fost prezent în spațiul public în nume personal, însă a fost amintit, într-un context sau altul, cam la fiecare cinci minute în emisiunile televizate.
Altfel, în lumina reflectoarelor au trecut personajele obișnuite în această săptămână. O mențiune specială pentru acest duet care anunță să ne însenineze talk-show-urile: Sebastian Ghiță și Marian Vanghelie, care, atunci când nu vorbesc unul despre celălalt, vorbesc unul cu celălalt. Emisiunea în care cei doi se certau la B1 TV a fost una dintre cele mai bune iterații de divertisment politic din ultima vreme.
Cine a câștigat și cine a pierdut
Elena Udrea a reușit să facă damage control, însă tot nu are cum să iasă pe plus la puncte, deși a fost cea care a punctat cel mai masiv în această săptămână. Bătălia Elenei Udrea este totuși una cu procurorii și cu anchetele, iar comunicarea politică, dincolo de toată victimizarea urmărită, are limite evidente pe acest teritoriu distinct. Însă pe plus nu a ieșit nimeni în această săptămână.
Pe zero au ieșit și Victor Ponta și Klaus Iohannis, dar aceasta pentru că au fost mai curând absenți din dezbaterea publică. Consultările de la Cotroceni au fost un moment mai degrabă protocolar, fără consecințe politice de luat în seamă.
Concluzia săptămânii
O săptămână care a început cu o miză mare, audierea la DNA a lui Toni Greblă, a sfârșit cu o miză și mai mare: un denunț al Elenei Udrea împotriva lui Florian Coldea. Cât de adânci vor fi aceste urme și cât de întinse vor fi ramificațiile interviului d-nei Udrea vom vedea curând, pentru că este cert că acest cutremur-politic se va lăsa cu replici. Îi este dat Elenei Udrea să fie în prima linie a schimbării de sistem, după zece ani cu Traian Băsescu. Cei care se gândesc la sacrificii ritualice pot acum surâde,
Concluzia pe care o putem trage după această săptămână, însă, este următoarea: exact ca în Matrix, nici în România lucrurile nu sunt ceea ce par să fie și întotdeauna se pare că există o explicație sau un resort invizibil la care oamenii de rând nu au acces. Acest lucru este fascinant când este într-un film, însă este un motiv de teamă într-un stat democratic.
Ce urmează
De luni începe sesiunea parlamentară și viața politică o să fie mai vioaie și mai activă, măcar marginal. Cu siguranță că vor fi audieri în Comisia pentru controlul SRI în Parlament, cu siguranță că vom afla calendarul moțiunii de cenzură a PNL și vor reîncepe calculele aritmetice parlamentare pentru majoritatea care să-l dea pe Ponta jos, după ce duminică se vor fi lansat public și platformiștii din PSD, strânși în jurul lui Mircea Geoană și Marian Vanghelie. Senatul este punctul fierbinte, acolo unde schimbarea lui Tăriceanu ar putea da semnul prăbușirii actualei majorități.
Însă toată lumea va aștepta, cu sufletul la gură, următoarele dezvăluiri ale Elenei Udrea.