Două provocări pentru Președintele Klaus Iohannis 

Publicat de pe Dec 21, 2014 | Niciun comentariu


În 2012, François Hollande a fost ales Președinte al Franței mizând pe normalitate, pe contrastul cu un Nicolas Sarkozy care exaspera prin ubicuitate mediatică, conflictualitate și prin stilul său bling-bling. Socialistul a înțeles atunci nevoia schimbării de partitură și a constatat fericit că ea rezonează foarte bine cu propria personalitate.

În șase luni de la alegerea lui Hollande, Christophe Barbier, directorul de la L’Express, exprima ceea ce deja gândeau foarte mulți: socialistul trebuia să-și abandoneze planul inițial pentru a deveni un “Hiperpreședinte”. După tot felul de schimbări de plan și de strategie, știm foarte bine unde se află acum Hollande.

Păstrând evident limitele între Franța și România (în principal sub aspectul rolului Președintelui în cadrul republicii), provocările pentru Klaus Iohannis, devenit astăzi oficial Președinte al României, nu sunt atât de diferite de cele ale omologului francez.

Smart Politics vede două mari provocări strategice pentru Klaus Iohannis, una ținând de stilul de gestiune a mandatului și a doua de raportarea la cea mai importantă problemă politică pe care o are în față (schimbarea majorității parlamentare).

1. Managementul așteptărilor și managementul declinului   

Klaus Iohannis a vorbit foarte bine astăzi despre raportul dintre așteptările foarte mari și dezamăgirile care pot fi de același calibru. În fața Parlamentului, a căutat să proiecteze speranță și optimism. Dar problema este una reală și rămâne.

Președintele a făcut bine aducând în discuție ideea de a stabili nu doar ținte ale mandatului său, ci și puncte intermediare de control și de evaluare. Descompunerea în etape a naturalelor mari obiective prezidențiale este mai mult decât o strategie de storytelling și vizează tocmai dozajul acțiunilor pentru a ține publicul în priză și pentru a-i indica pașii următori. Este antidotul la îndemână pentru dezamăgiri premature și accelerate.

Iohannis, dincolo de discursul din Parlament, trebuie să-și stabilească teme și o pedagogie a exercitării mandatului. Pericolul inacțiunii este ca alții să facă acest lucru, transferând așteptări difuze către un Președinte încă insuficient conturat.

Sunt aici două lupte pentru Iohannis: cea cu haina constituțională a Președintelui și cea cu haina prezidențială lăsată în cuier de Traian Băsescu.

Vocalii susținători ai Președintelui, cu precădere cei publici care s-au alăturat între cele două tururi, deja citesc în Iohannis un altfel de Președinte-jucător. Diferența pentru ei este de grad, nu de natură. Băsescu lasă în urmă o practică de exercitare a mandatului care este plină de oportunități, de scurtături, capcane și soluții facile. Rămâne de văzut ce fel de croitor este fostul primar al Sibiului. În această zonă, cu umbra lui Băsescu în plan secund, se duce o bătălie esențială pentru definirea și conturul simbolic al Președinției Iohannis. Numirile de consilieri prezidențiali și justificarea lor, consultările cu partidele, nominalizarea șefilor SRI și SIE sunt primele gesturi pentru a măsura cât este continuitate și cât este schimbare în ce face noul Președinte.

În al doilea rând, ținând cont de așteptările enorme ale românilor și de haina constituțională îngustă pentru Președinte, managementul acestei tensiuni va fi și el central pentru startul lui Iohannis. Au fost anunțate teme extrem de generoase și de necesare, de la reforma politicului la reforma unor domenii precum educația și sănătatea, dar Președintele, constrâns de realitatea din Parlament, poate doar sugera, propune și cenzura, în virtutea mai ales a încrederii de care se bucură. Nu este cumva prea puțin, se vor întreba unii. De ce nu face mai mult, vor spune alții.

Normalitatea poate fi neînțeleasă de susținătorii domnului Iohannis și asociată cu neimplicarea. De aceea, în opinia noastră, cu cât mai repede Klaus Iohannis stabilește o foaie de parcurs strategică și politică pentru 2015 și 2016, cu atât mai bine pentru domnia sa.

Și acum trecem la punctul al doilea al provocărilor prime pentru noul Președinte.

2. Poziționarea față de schimbarea majorității parlamentare până în 2016 

Vrând-nevrând, sub presiunea a ceea ce spuneam mai sus, aici este prima bătălie a popularității substanțiale a lui Iohannis. Se va limita Președintele la a da teme Guvernului și Parlamentului? Va trece rapid la evaluarea generală a performanței guvernamentale? Va începe cu legi retrimise în Parlament și cu contestări la CCR? Va aștepta mult până să cerea demiterea unor miniștri și chiar demisia premierului? Va patrona întâlniri de taină scăpate către presă cu liberalii?

Sunt multe întrebări de acest fel și totul are legătură cu proiectele în care Iohannis vrea să-și investească zestrea politică. Cum guvernarea este nimic altceva decât managementul declinului, rămâne de văzut dacă Iohannis va prefera așteptarea alegerilor din 2016 unei forțări pentru un guvern PNL înainte de scrutin. Criticile asociate fiecărui curs de acțiune vor fi puse în balanță.

Bineînțeles, pot exista nuanțe. Dărâmarea guvernului Ponta poate însemna și altceva decât înlocuirea cu unul PNL. Soluții inventive pot apărea. Totul depinde, într-un final, de managementul așteptărilor și de cum Iohannis va reuși să-și proiecteze proiectul prezidențial spre îmblânzirea pasionalilor săi susținători.

Definită prin emoția alegerilor, președinția lui Iohannis intră pe tărâmul concretului și al raționalizării. Se caută riglele pentru măsurarea succesului.

Articole similare:

Leave a Reply