Postare publicată pe platforma de bloguri Adevărul

Mai este o săptămână până la turul I al alegerilor și apoi mai avem încă două săptămâni până când vom afla numele noului președinte al României. Mult timp a fost irosit, multe prilejuri de comunicare au fost și ele pierdute, însă mai este timp suficient ca evoluţiile din campanie să ne uimească sau şocheze. Campania nu şi-a cântat încă ultima arie.

Peisajul politic – perspective

Așa cum spunea la un moment dat și candidatul Victor Ponta, axa principală a campaniei a devenit PSD – DNA. Axele Băsescu – Ponta și Iohannis – Ponta au devenit secundare. Aici este un pericol de luat în calcul pentru candidatul PSD în turul al doilea, deși evoluțiile din ultimul an ale temei justiției au dus la neutralizarea sa electorală (ce contează este să rămâi în picioare, în sistem).

Principalul actor politic al săptămânii care se încheie a fost PSD, dar într-o manieră pasivă. Cum alte cuvinte, despre PSD s-a vorbit, nu PSD a făcut. PSD a fost prezent în spaţiul public pe cam toate paliere: instituţional, la nivel de preşedinte, la nivel de lideri principali, la nivel de lideri secundari, la nivel de purtător de cuvânt.

Această ubicuitate a PSD a fost generată de două subiecte: evoluţiile din dosarul Hrebenciuc şi conflictul Ghiţă – Vanghelie. În primul caz, Viorel Hrebenciuc și-a anunțat demisia din Parlament și a spus că se pune la dispoziția procurorilor. Gestul are un dublu obiectiv: primul de natură să reducă presiunea pe partid în spațiul public, care ar fi trebuit să-l apere sau să se dezică de fostul lider de grup, al doilea de natură să reducă un eventual recul electoral generat de acest dosar. Însă gestul lui Viorel Hrebenciuc a fost umbrit mediatic de o altă evoluție, arestarea preventivă a fiului său, ceea ce a reaprins discuția din spațiul public.

Ce merită subliniat însă este că dosarul Hrebenciuc legat de retrocedări are un impact mai mic asupra partidului decât conflictul Ghiță – Vanghelie și decât stenogramele Hrebenciuc – Șova. Motivul pentru care aceste din urmă evenimente sunt mai imporante pentru PSD este pentru că se referă la un subiect delicat pentru liderii social-democrați: luptele intestine pentru putere şi rivalitatea facţiunilor.

Cine nu este interesat să caute în profunzime profilele personajelor şi să se documenteze despe mobilele care-i îndeamnă şi tacticile pe care le întrebuinţează reţine practic acest tablou:

Victor Ponta, liderul incontestabil al PSD, îşi suspendă campania câteva zile pentru a-i da cap în cap pe copiii teribili ai PSD-ului (utilizăm așadar metafora familiei plasată într-o zonă a corecțiilor fizice), Ghiţă, Şova şi Vanghelie, care nu doar că nu ştiu să se joace unii cu alţii, dar trag cu voioşie preşul de sub picioarele tuturor liderilor PSD. Ghiţă îl urmăreşte pe Vanghelie, Vanghelie îl înjură pe Ghiţă, Şova nu urmăreşte şi nici nu înjură pe nimeni, ci doar pune partidul la cale împreună cu Viorel Hrebenciuc. După ce Victor Ponta face ordine şi disciplină în partid, copiii teribili arată că nu au înţeles lecția şi, la nici o zi după ce premierul a trebuit să amintească PSD că lupta este una electorală, nu una internă, Ghiţă anunţă un tandem cu Liviu Dragnea pentru preşedinţia partidului, tandem pe care Dragnea îl confirmă ulterior. În semn de maximă nemulţumire, Victor Ponta îşi anulează evenimentele electorale programate pentru ziua respectivă şi, probabil, se gândeşte la ce măsuri ar trebui să ia în primul BPN al PSD după turul I, adică în doar opt zile.

Trei aspecte trebuie reţinute din toată această frământare din PSD.

Primul, oricât şi-ar dori unii sau alţii, nu există un vid de putere în PSD. Victor Ponta controlează suficient de bine partidul şi s-a văzut prin modul în care i-a taxat pe toţi cei care au ţinut să-i încurce campania. Acest lucru înseamnă că succesorul lui Ponta va fi cel pe care Ponta îl va alege şi pe care va pune mână în mod simbolic la Congres (în ipoteza în care Ponta câștigă alegerile). Orice jocuri subterane vor fi, deci, cu efect limitat. Este o iluzie că primul Președinte al României pe care PSD l-ar da după Ion Iliescu ar putea fi păstrat într-un tablou în Kiseleff și dat la o parte din negocierile cu privire la viitorul lider PSD (nu trebuie uitat că Ponta ar o miză directă – un partid puternic și loial pentru alegerile din 2016 și, mai ales, 2019).

Doi, grupurile din PSD, toate grupurile din PSD, au greşit tactic când au decis să înceapă lupta pentru funcţia de preşedinte de pe acum. Partidul nu a trecut de turul I, atunci când scorul e mai degrabă unul politic, iar candidatul său nici măcar nu este aproape de turul al II-lea, ca să poată estima cum se va prezenta adversarul. Prin lupta pe pielea ursului din pădure, grupurile din PSD au arătat că nu au învăţat nimic din experienţele din 2004 sau 2009.

Trei, aşa cum se prezintă acum în spaţiul public, în PSD există băieţi percepuţi ca mai puţin buni şi băieţi percepuţi ca răi. Percepţia că unii au dreptate în defavoarea celorlalţi se poate dovedi periculoasă pentru partid, pentru că influenţează în mod direct raporturile de putere şi poate alimenta inclusiv narative de scindare.

În afară de PSD, săptămâna s-a remarcat printr-o absenţă completă a temei acoperitului şi prin continuarea discuţiilor despre tema anti-corupţiei, odată cu evoluţiile din dosarul Hrebenciuc, temă care însă este prezentă la intensitate constantă în această campanie.

Singura evoluție politică demnă de menționat este anunțul Elenei Udrea că după alegeri Traian Băsescu se va înscrie în PMP. Nimeni nu se gândea că președintele Băsescu ar alege un alt partid în care să activeze politic, deci anunțul, făcut de d-na Udrea, are ca miză atragerea a cât mai multor din alegătorii lui Traian Băsescu. Momentul anunțului permite însă o interpretare care e bazată mai curând pe o panică din rândul PMP: partidul pur și simplu nu reușește să se ridice la nivelul care să-i permită relevanță politică pe măsura zestrei electorale a lui Traian Băsescu.

Cine a pierdut şi cine a câştigat săptămâna. Impact strategic

Victor Ponta a fost pus iarăşi în defensivă nu de propriile acțiuni, ci de cele ale colegilor de partid. Pe de-o parte, dosarul Hrebenciuc 1 și stenogramele din dosarul Hrebenciuc 2 sunt în măsură să funcționeze ca liant de coagulare pentru un electorat anti-PSD care a decis alegerile în 2004 și 2009. Acestor votanți, prin acțiunile DNA și ale mass-media, li se prezintă un narativ simplu legat de importanța prezenței la vot pe 16 noimebrie. PSD, din stenograme și din ce se vehiculează de către jurnaliști, este descris drept un partid corupt, care vrea să acapareze toată puterea, scăpat de sub controlul lui Victor Ponta și intrat în zodia alianței dintre baronii locali și tinerii ambițioși. Anunțarea tandemului Ghiță – Dragnea nu a ajutat deloc și a fost percepută drept ca un atac împotriva autorității lui Victor Ponta (cu efecte asupra credibilității sale de candidat). Pe de altă parte, luptele din PSD invalidează narativul prezidențial al lui Ponta, cel puțin pentru cei care se chinuie să înțeleagă. Întrebarea este simplă: cum poate un partid atât de divizat în interior să aducă Marea Unire a tuturor românilor?

Klaus Iohannis a avut o săptămână mult mai bună decât precedenta. În primul rând că s-a ferit de declaraţii nefericite, în al doilea rând a avut câteva mitinguri mari, la Timişoara şi Cluj, în care a livrat un discurs corect, potrivit contextului politic şi electoral. Campania adevărată pentru Klaus Iohannis începe abia după 2 noiembrie. Iar Klaus Iohannis este, fără nicio dilemă, candidatul care joacă la greșeala adversarului. Capacitatea sa de a fi relevant și ofensiv pe temele zilnice este un zero absolut.

Teodor Meleșcanu s-a văzut nevoit să renunțe la rolul de vedetă politică din timpul scandalului acoperitului şi s-a întors la campania sa obişnuită, ceea ce a presupus şi o retragere din lumina reflectoarelor. Provoarea lui Teodor Meleşcanu devine acum ce va face după alegeri, în condiţiile în care PNL nu are motive să-l primească înapoi şi postul de la SIE este pierdut (ținem cont și de faptul că e puțin probabil ca Iohannis să fie scos din joc până pe 2 noiembrie). Ușa i-a fost deschisă vineri seara la B1 TV de către Victor Ponta, care a spus că România are nevoie de experiența sa.

Monica Macovei pare să stea din ce în ce mai prost cu nervii pe măsură ce se apropie turul I şi comite câteva erori care s-ar putea să o coste electoral. Spre exemplu, conflictul artificial pe care l-a generat cu jurnaliștii EvZ şi B1TV ar putea să o facă să piardă din susţinerea unor lideri de opinie din media, dar mai mult decât atât, aruncă o umbră asupra personalităţii candidatului: Cine este adevărata Monica Macovei? Cea din campanie sau cea pe care o descriu în ultimele zile cei care au asistat la conflict? Pentru Monica Macovei provocarea în termeni de performanță electorală rămâne să transforme semnăturile în voturi, ca să arate că un nou partid ar putea să aibă viitor cu dânsa președinte. Noul proiect politic a fost deje setat, pentru ca discursul din seara alegerilor să aibă deja o ancoră de comunicare de care să se lege. Campania online a Monicăi Macovei, în ciuda exceselor lingvistice, este de departe cea mai creativă.

Elena Udrea pare să fie și dânsa la fel de nerăbdătoare în apropierea turul I. În cazul doamnei Udrea putem vorbi de o supraexpunere mediatică, președinta PMP fiind aproape ubicuă în media: TV, online sau ziare. Doamna Udrea caută să fructifice electoral fiecare pasă a președintelui, dovadă că evenimentele sale de presă în care lansează atacuri la adresa lui Ponta au frecvența ieșirilor președintelui Băsescu. Motivul pentru care Elena Udrea a decis că trebuie să anunțe adeziunea d-lui Băsescu la PMP după 22 decembrie poate să fie generat și de următoarea citire electorală: în condițiile în care aproximativ 25% dintre români sunt mulțumiți de performanța lui Traian Băsescu în cel de-al doilea mandat de Președinte, PMP și Elena Udrea sunt extrem extrem de departe de acest procent. Elena Udrea, care se declară și este validată drept urmașa Președintelui, este votată de cam 6% din cei 55% care vin la vot. Deci cam 3,3% din total populație. Cu alte cuvinte, un român din patru este mulțumit de Traian Băsescu, dar doar trei români din o sută o votează pe Elena Udrea.

Călin Popescu Tăriceanu a intrat într-un con de umbră mediatică (cu excepția prezenței la Antena 3) și politică. În funcție de performanța sa în turul I, vom vedea dacă despre domnul Tăriceanu se va vorbi imediat după turul I, ca prim-ministru propus în tandem, sau candidatura sa va fi doar o excentricitate a campaniei din 2014.

Perspective pentru săptămâna care urmează

Cea mai corectă analiză a acestor alegeri prezidenţiale este să spunem că ele se vor desfăşura ca un meci de fotbal, tur și retur, pentru că se vor întâlni aceeaşi doi candidaţi, de două ori: Victor Ponta şi Klaus Iohannis. Din această perspectivă, ultima săptămână va fi marcată de o vânătoare de gafe şi apoi de o vânătoare de vrăjitoare, în încercarea demonizării adversarului.

Spre deosebire de 2009, nu vom avea o dezbatere între primii candidați înaintea turului I. Șansele unui astfel de eveniment sunt minime, în condițiile în care calculele strategice ale primilor doi candidați nu au nimic de-a face cu piticii electorali care îi urmează. De aceea, Victor Ponta se păstrează pentru dezbaterea din turul al doilea, arătându-se dispus să participe doar alături de restul de 13 candidați la o confruntare electorală. Fără Victor Ponta, Klaus Iohannis ar deveni țintă și își dă seama că ar putea pierde mai mult decât ar câștiga dintr-o dezbatere.

Din perspectiva instituţională, începutul săpămânii va fi marcat de demisia formală a lui Viorel Hrebenciuc din Camera Deputaţilor. De asemenea, va conta ce se va întâmpla la ÎCCJ în legătură cu procesul lui Klaus Iohannis. O linie extrem de periculoasă pentru candidatul ACL este că ne-am putea trezi cu un câștigător invalidat de CCR ca urmare a unei decizii a instanței. Împotriva unei eventuale demobilizării trebuie setat mesajul creștin-liberalilor, iar suita de evenimente care se preconizează a avea loc până pe 16 noiembrie nu îi ajută.

Ultima săptămână de campanie va fi una de setare a așteptărilor pentru rezultatul de duminica viitoare. Până acum, cu excepția liniei legate de câștigarea alegerilor, niciun candidat nu a făcut vreo referire la o țintă electorală precisă. Prezentat de toate sondajele de opinie publice la peste 40%, Victor Ponta a făcut o declarație foarte interesantă, stabilind că ținta PSD este cea de la europarlamentare (37,5%). Împotriva unui obiectiv impus de mass-media și de sondajele de opinie. candidatul PSD vine cu propria citire a situației și joacă prudent, temperând așteptările și căutând să evite situația ca, după 2 noiembrie, să se vorbească că PSD nu și-a îndeplinit obiectivul. Odată însă bulgărele mediatic pornit, va fi greu ca el să fie oprit pentru a se impune alt narativ.

Articole similare:

• În așteptarea lebedei negre. Analiza săptămânii electorale
• Trei săptămâni până la alegeri. Analiza frontului electoral
• Cinci săptămâni până la alegeri. Analiza frontului electoral