Postare publicată pe blogul Smart Politics de pe platforma Adevărul în data de 29 august
Cu doar zece săptămâni până la votul din primul tur, echipa Smart Politics, un blog de comunicare și analiză politică, vă propune o decriptare la zi a campaniei electorale.
Această matrice de analiză a frontului electoral o vom prezenta în fiecare săptămână cititorilor blogurilor Adevărul, în încercarea de a oferi o evaluare sistematică și periodică, pentru ca, atunci când vom trage cu toții linie pe 2 și 16 noiembrie, să știm cum și mai ales ce a stat în spatele rezultatului electoral.
Peisajul politic – perspectiva
Săptămâna se încheie cu scandalul politic major al OUG privind migrația aleșilor locali. Deși la începutul săptămânii subiectul major politic era reducerea CAS și ședința extraordinară din Senat pentru aprobarea acestei măsuri, OUG a reușit să mobilizeze toate energiile politice relevante și a acoperit complet spațiul de dezbatere publică, suprasimplificând orice demers politic și de comunicare. Actorii se împart fie în tabăra pro, cu precădere membrii coaliției de guvernare (deși merită remarcat semnalul UDMR, care a declarat că va vota în Parlament împotriva Ordonanței), sau în tabăra contra, cu precădere membri ai opoziției, dar și actori din mass-media și din societatea civilă.
Doar momentul învestirii lui Darius Vâlcov în funcția de ministru al Bugetului a reușit să tulbure, doar temporar, e drept, dezbaterea despre Ordonanță. Și în acest caz însă polarizarea s-a făcut pe axa pro-contra Traian Băsescu, atât prin poziționarea premierului Ponta, care prin comunicare a reutilizat și speculat acest clivaj, cât și prin cheia pe care mass-media au oferit-o evenimentului, insistând pe disensiunile dintre cei doi politicieni.
Din punct de vedere politic, cuvântul-cheie al săptămânii care a trecut este polarizare. De pe urma acestei polarizări beneficiază toți actorii politici majori, care au capacitatea să intervină relevant în joc, pe când actorii mai mici, lipsiți de putere și de resurse, își trădează limitele. O veste proastă pentru Monica Macovei, dintre cele multe care vor veni probabil în perioada următoare.
În acest context, evenimente importante precum începutul sesiunii parlamentare ordinare de pe 1 septembrie, agenda Guvernului pentru această sesiune, precum și discuția despre nominalizarea UDMR pentru funcția de ministru al Culturii au fost practic ignorate.
Actorii individuali și comunicarea – mizele și raționamentele
Săptămâna a aparținut, iarăși, celor doi actori politici majori, președintele Băsescu și premierul Ponta, care au reușit să-și folosească funcția pentru a ocupa spațiul de comunicare și pentru a influența agenda publică.
O mențiune specială merită viceprim-ministrul Liviu Dragnea, care, prin propunerea subiectului OUG privind migrația, a reușit să aibă parte de o vizibilitate majoră. Dacă în cazul lui Liviu Dragnea se poate imagina un raționament clar pentru acțiunea sa (poziționarea de partea aleșilor locali ai PSD care îi permite un suport important în cazul în care ar candida pentru funcția de președinte al PSD anul viitor), pentru Ponta și Băsescu mizele sunt esențial electorale.
Victor Ponta folosește pe deplin clivajul pro – contra Traian Băsescu pentru a-și energiza campania electorală și pentru a fi consecvent cu narativul pe care îl propune, de a fi un alt tip de președinte decât Traian Băsescu. Victor Ponta nu a demonstrat un apetit major nici în ceea ce privește poziționarea și comunicarea pe OUG privind primarii, preferând să se ocupe de temele “prezidențiale” (vizitele externe, în Moldova și Turcia (urmează China), relația cu vecinii, gazoductul Iași -Ungheni, discuția despre economie, CAS, locuri de muncă) în cadrul intervențiilor sale. Practic, Victor Ponta se comportă ca un câștigător evident al alegerilor prezidențiale, neintrând în logica clasică de campanie (atacuri și răspunsuri) și urmând un narativ al acțiunii instituționale. Poziționarea este cea de Președinte pe care îl va avea România, în opoziție evidentă cu modelul prezidențial propus de Traian Băsescu.
De cealaltă parte, Traian Băsescu se folosește de resorturile generate de funcție pentru a fi prezent public și pentru a susține o imagine a relevanței politice, crucială pentru un președinte la final de mandat. În comunicarea sa, Traian Băsescu se referă la temele și instituțiile constituționale, aleșii locali, decretele de numire a miniștrilor, temele de securitate națională, criza din Ucraina. Schematizând, mesajul Președintelui este: Încă nu am plecat de la Cotroceni, încă am un cuvânt important de spus; degeaba își fac unii calcule dacă nu țin cont de mine; încă pot să încurc suficiente calcule politice.
Această poziționare a președintelui are un efect de mobilizare în rândul susținătorilor săi, însă activează și narativul anti-Traian Băsescu al lui Victor Ponta. Până la urmă, bătălia, dacă se va menține această linie, se va duce, previzibil, între care narativ are o tracțiune mai mare la public: cel anti – Ponta sau cel anti – Băsescu.
Klaus Iohannis, candidatul ACL, nu a reușit să fie decât sporadic prezent în această săptămână, comunicarea sa fiind subsumată comunicării ACL pe tema OUG. Deși prezent la mitingul ACL din fața Guvernului, Iohannis a fost chiar mai puțin vizibil decât Vasile Blaga. Acest lucru este însă normal, având în vedere că Vasile Blaga este mai puternic și mai credibil din perspectiva unui act real de opoziție, instituțională, față de Putere. Această diferență de percepție față de Vasile Blaga se bazează pe două argumente: Vasile Blaga este un cunoscător al jocului politic la scară mare și este deci credibil în încercarea de a reuși jocuri de putere contra Guvernului; în al doilea rând, pentru că abilitățile și capacitățile politice ale lui Vasile Blaga sunt dovedite public, pe când ale lui Klaus Iohannis sunt doar prezumate. De asemenea, campania lui Iohannis nu a reușit să impună o temă integratoare în spațiul public, ceea ce poate să dezarmeze susținătorii săi și ai ACL în cazul în care această situație va continua și în următoarele săptămâni.
Provocarea pentru Klaus Iohannis este să reușească să convingă că este capabil să se ridice peste condiția actuală și să devină un actor care să poată să folosească mașinăria ACL pentru a deveni la fel de relevant precum Ponta sau Băsescu. Este singura manieră prin care poate spera la succesul opțiunii sale strategice: aceea de a fi nu pro, nu contra, ci dincolo de Traian Băsescu. Legitimizarea acestei perspective ar permite transformarea ulterioară a campaniei într-una anti – pro PSD/Victor Ponta.
Elena Udrea a fost mult mai puțin vizibilă decât de obicei, reușind doar pe final de săptămână să câștige teren prin anunțul lui Cristian Diaconescu de a renunța la candidatura independentă în favoarea ei. Udrea nu a reușit să se impună ca o contrapondere și pentru că PMP este un partid mult mai mic și chiar mai puțin dinamic decât ACL. Suplimentar, partidul prezidențial are o problemă în a fi credibil pe tema migrației primarilor, ținând cont de cum s-a format și de speculațiile că ar putea fi unul dintre beneficiarii OUG. De observat că, atunci când Elena Udrea nu este în București, în emisiuni TV sau în conferințe de presă, tracțiune mediatică a campaniei PMP tinde către zero.
Monica Macovei are în acest moment de dat bătălia cu irelevanța mediatică. Activitatea online din zona campaniei sale nu poate compensa blocajul în zona televiziunilor de știri de care se “bucură”. Aceasta este marea provocare pentru Macovei, dincolo de nevoia de a încerca și alte registre ale mesajului politic și ale livrării acestuia.
Cine a pierdut și cine a câștigat săptămâna. Impact strategic
Toată lumea se întreabă dacă Ponta pierde sau câștigă în urma adoptării OUG. Se pun în balanță reacțiile din zona opoziției, a societății civile organizate, a formatorilor de opinie și a Ambasadei SUA în raport cu eventualele beneficii la nivel de birocrație electorală, de mobilizare a primarilor și a aleșilor locali.
Câteva lucruri sunt totuși ușor de observat: după mult timp, puterea este în defensivă comunicațională și opoziția primește o gură de aer proaspăt (dacă Iohannis continuă totuși să se prezinte drept politruc sau să construiască opoziții aiuritoare între case și copii, câștigul dispare). Ponta riscă să-și consolideze intenția de vot la peste 40% în turul I, dar să-și reducă amplitudinea electorală în turul al II-lea.
Opoziția deja a început să vorbească despre un PSD care vrea puterea totală și care aduce aminte de 2004. Narativul construit atât de abil de premier după ruperea USL, cel al uriașului dispus să împartă, este în pericol.
Rațional vorbind, din perspectiva alegerilor prezidențiale, mișcarea ultimei săptămâni are sens doar dacă reușește să-l aducă pe Călin Popescu – Tăriceanu în turul al doilea sau, cel puțin, la un scor electoral de două cifre.
Perspective pentru săptămâna care urmează
Bătălia săptămânii viitoare este despre controlul agendei la intrarea în linia dreaptă pentru prezidențiale. Dacă Președintele Băsescu va începe să fie tot mai activ (silit și de nevoia de a impulsiona campania PMP), atunci Victor Ponta se întoarce în povestea care îi este atât de dragă și de confortabilă. Nu trebuie uitat că subiectul CAS revine pe agenda Parlamentului.
Este de așteptat, cel puțin pentru primii doi actori (Ponta și Iohannis), la o apetență din ce mai mică pentru risc și la o “omorâre” a campaniei până în turul al doilea. Să vedem dacă și reușesc, pentru că, ne spun clasicii, jocul greșeala așteaptă.
Din motive de legislație electorală, următoarele două săptămâni sunt ultimele în care ne mai putem aștepta la candidaturi surpriză, în zona de dreapta sau de stânga. În lipsa acestora, vom avea aceeași dispută între susținătorii status quo-ului și cei ai unui gambling for resurrection.
Trackbacks/Pingbacks