Premisa de raționalitate a acțiunilor oamenilor politici nu trece de multe ori testul realității. E totuși mai puțin important dacă Elena Udrea i-a forțat sau nu mâna lui Traian Băsescu. Ce interesează însă este cum reușești să integrezi iraționalul în analiza de sistem, privind către dezvoltări și oportunități.

Voi încerca deci să vorbesc despre cum arată cadrul strategic al alegerilor prezidențiale, după formalizarea intrării în cursă a Elenei Udrea.

*

Așa cum arată acum lucrurile, Ponta se îndreaptă către victorie. Graficul de mai jos (sursă) despre percepția de câștigător este un argument la îndemână. Cu o desfășurare liniară a campaniei, fără lebede negre, nu am câștiga prea mult la pariuri dacă am miza pe actualul premier.

Previzibilitatea este o armă cu două tăișuri. Pe de-o parte, îi poate demobiliza pe cei care conduc, făcându-i mult prea siguri de victorie. Este exact ceea ce încearcă să prevină social-democrații, prin tot felul de întâlniri de mobilizare, prin apel la momentele 2004 și 2009 și prin concentrarea asupra regimului Băsescu (care poate însemna pentru fiecare, începând cu cetățeni și terminând cu baroni, orice poate fi mai negru în ultimii zece ani).

Pe de altă parte, previzibilitatea poate lovi în opoziție. Investitorii politici se gândesc de două ori înainte de a susține un Iohannis, Macovei sau Diaconescu. În plus, este de studiat cum evoluează și participarea la vot, dacă alegătorii opoziției, conștienți de posibilitatea foarte mică de a câștiga, mai fac efortul de a merge la vot. În linia argumentației lui Downs, în a sa teorie economică a democrației, e tot mai rațional ca votantul opoziției să stea acasă.

Aceasta ar fi situația la zi a bătăliei pentru Cotroceni. Merită investigate însă și elementele de macrostrategie ale fiecărui candidat, poziționarea sa embrionară.

*

Victor Ponta este luptătorul împotriva regimului Băsescu, cel care dorește schimbarea până la capăt. El caută să se diferențieze de guvernarea Băsescu prin promovarea măsurilor luate de Guvern în ultimii doi ani și jumătate, vorbind despre două modele: cel al austerității și cel al stimulării economiei cu o puternică dimensiune socială (cel pe care îl susține). Pentru a respinge critica inerentă (Băsescu nu mai este candidat), toți competitorii lui principali devin epigoni ai Președintelui în funcție. Amplitudinea mediatică de care beneficiază mesajul lui Ponta și al purtătorilor secunzi de mesaj permit un atac constant care țintește transformarea lui Băsescu și Iohannis într-un tandem prezidențial falimentar.

Klaus Iohannis s-a poziționat ca fiind nu pro, nu contra, ci dincolo de Traian Băsescu. A treia cale a alegerilor din acest an, între PSD și moștenitorii lui Băsescu. Prins mediatic la mijloc între premier și președinte, Iohannis are mari probleme în a articula și comunica elementele proiectului său prezidențial. Din acest motiv, primarul Sibiului va încerca să se ridice deasupra, să apară drept omul de stat, care vorbește puțin, care caută drumul înainte, arătând cu degetul către tabloidalul și sterilitatea discuției dintre Ponta și cuplul Băsescu – Udrea. Pe lângă elementele de discurs și de vizibilitate, lui Iohannis îi lipsește conținutul, capacitatea de a vorbi convingător pe marile teme ale președinției. Este interesant de văzut dacă, intrând adânc în campanie, Președintele PNL va reuși să transmită prin discurs ceea ce transmite prin statură – determinare, siguranță și forță.

Monica Macovei este moștenitorul ilegitim al lui Traian Băsescu, cel care nu este prins în testament și care se luptă să-și ia singură o parte din capitalul electoral al mentorului său. Europarlamentarul, cel puțin până acum, este asasinat mediatic prin ignorare, rezistând doar prin susținătorii pe care îi are la nivelul formatorilor de opinie și prin ceea ce fac aceștia în mediul online. Macovei are marea dificultate de a face din anti-corupție o temă transversală, de a arăta poziționări solide și pe restul subiectelor asociate poziției prezidențiale. Am rămas foarte neplăcut surprins de platitudinea cu care și-a rostit un discurs improvizat la lansarea în cursă, dar mai ales de ambiguitatea relației sale cu PDL. Apare ca un fel de Iohannis, cel care voia să fie în același timp în Guvernul României și la Primăria Sibiu. Acel “de ce vreau să fiu președinte” este neclar la Monica Macovei, de unde probabil și livrarea foarte slabă a mesajului. Dacă lucrurile merg ca până acum se poate aștepta la soarta lui Sorin Oprescu în 2009: sub 4%.

Lui Cristian Diaconescu îi lipsește poziționarea, efect al schimbărilor mult prea rapide de destin politic pe care le-a avut în ultimii ani. După ce a fost în PSD și UNPR, astăzi a ajuns să îi fie retras și statutul de candidat al lui Traian Băsescu. Atenția mediatică de care încă beneficiază este una conjuncturală, servind celor care vor să lovească în candidatura Elenei Udrea. Fără un narativ clar al candidaturii, fără un restart, irelevanța politică va deveni cel mai bun prieten al lui Diaconescu în următoarele luni.

Elena Udrea este adevărata moștenitoarea a lui Traian Băsescu. Ea asumă candidatura în numele loialității față de Președinte și caută să ia prim-planul atacării lui Ponta, construind o axă de conflict și de vizibilitate care pare a aduce un plus de interes într-o campanie omorâtă înainte de a începe de perspectiva rezultatului previzibil. Compensează cifrele mici de încredere și de vot printr-o acoperire mediatică mult peste ceilalți candidați ai opoziției și apropiată chiar de cea a lui Victor Ponta. Pe de altă parte, are împotriva sa suita de personalități publice și de jurnaliști care i-au fost apropiați Președintelui în ultimii zece ani.

*

În acest context electoral, de unde deci ideea împrumutată și adaptată din teoria relațiilor internaționale a unui gambling for resurrection?

Aflat ca de atâtea ori în ultimii ani într-o poziție nefavorabilă, Președintele Traian Băsescu este în plină luptă cu ideea de previzibilitate. Este deci dispus să facă orice pentru a contracara ideea că alegerile sunt jucate.

Așa se explică acuzația că îi va dezbrăca pe candidați, dând senzația că poate apela chiar la informații clasificate pentru a-i prezenta pe unii dintre pretendenții din acest an.

Așa se explică intrarea în cursă a Elenei Udrea, care va deveni berbecul folosit împotriva lui Victor Ponta și îi va permite lui Iohannis să intre în turul al doilea fără a ataca prea mult (cu condiția ca PNL și PDL să poată compensa sub aspect organizațional absența neamțului).

Așa se explică diversitatea candidaților de dreapta, care caută fiecare să se definească și să ocupe o nișă, prin care să crească participarea la vot, fragmentarea votului și, bineînțeles, scăderea procentului pe care Victor Ponta îl va obține pe 2 noiembrie.

Atmosfera de război care trebuie creată, accentuată și credibilizată în rândul candidaților de dreapta este parte a unei campanii anti-plictiseală, care țintește alegătorii nehotărâți în turul I și menținerea lor de aceeași parte în turul al doilea.

Până la urmă, în nehotărâți, în plusul de participare adus de aceștia, stă soarta alegerilor din 16 noiembrie (peste 9,5 – 10 milioane de votanți în total). Previzibilitatea și aspectul de alegeri decise cu mult înaintea votului sunt cel mai mare pericol pentru tabăra dreptei. De aici și toată agitația, inflația de candidați și atacurile tot mai coordonate împotriva lui Ponta.

*

Am mari îndoieli legate de succesul unei asemenea strategii, care este mai degrabă una reactivă, defensivă. Nevoia de definire îi va împinge pe candidații de dreapta la atacuri reciproce, importante mai ales pentru cei care vor să atragă interesul media, iar faliile create s-ar putea să fie mai mari decât s-ar dori în perspectiva turului al doilea.

Să așteptăm totuși, mai cuminți sau mai nerăbdători, aruncarea în aer a prezidențialelor.

Sursă imagine

Articole similare:

• Șase săptămâni până la alegeri. Analiza frontului electoral
• Nouă săptămâni până la alegeri. Analiza frontului electoral
• Zece săptămâni până la alegeri. Analiza frontului electoral