Sunt destui cei care se întreabă care va fi impactul efervescenței judiciare din acest an. Se vorbește despre prăbușirea unui sistem și se fac conexiuni cu alegerile prezidențiale din noiembrie. Paralela cu anul 2004 a apărut deja, iar tema anticorupției e ridicată, în unele zone, la nivel de criteriu prim de judecată.
Întrebarea pe care mi-o pun și la care încerc să răspund este ce rol al putea juca tema justiției în confruntarea electorală din acest an. Oricât de dezamăgitor ar părea răspunsul meu, cred că nu doare din când în când să preferăm doctoria realității halucinogenelor politice.
*
Puține sunt zilele care să nu înceapă sau să nu se termine cu o arestare, o condamnare, o începere de urmărire penală. Ajung să guste cafeaua servită la DNA (cel puțin asta îmi închipui eu că se servește) deputați, senatori, miniștri, oameni de afaceri eternizați în vârful clasamentelor de profil, rude de notabilități.
În decembrie 2013, când Berceagate trăia doar în înregistrări ținute pe hard-disk și când USL încă mai horcăia, încercam să evaluez moștenirea politică a lui Traian Băsescu. Justiția părea, la acel moment, marea reușită a mandatului prezidențial (nu analizez elementele de politică externă și de securitate).
În primele luni ale lui 2014 am tot vorbit despre un issue ownership al Președintelui, mai exact despre credibilitatea superioară pe tema justiției pe care Traian Băsescu o avea în raport cu alți lideri politici.
Suita de evenimente din justiție, combinată cu tot mai desele ieșiri publice ale Președintelui, putea susține chiar ideea unui efect de convergență între discursul media și cel al șefului statului. Consecința ar fi fost deci o consolidare a credibilității sectoriale a Președintelui (ca urmare a validării dintr-o sursă externă și relativ independentă). Ca să fie mai clar despre ce vorbesc, convergența dintre discursul securitar prezentat de mass-media și cel al lui Jean – Marie Le Pen i-a permis liderului FN (alături de alți factori, să fim bine înțeleși) intrarea în turul al doilea al prezidențialelor din 2002 și trimiterea lui Jospin în istorie.
Observând cum justiția căpăta un rol central în construirea macro-cadrului în care urma să fie plasată bătălia pentru prezidențiale din acest an, mă așteptam să văd deci efecte mediatice și în opinia publică favorabile zonei Președintelui.
Trecând peste faptul că Traian Băsescu nu mai candida și că transferul către moștenitorii săi politici se putea dovedi problematic, nu mi se părea deloc improbabil să văd, în siajul acțiunilor magistraților, efecte de framing și de priming. Mă refer, în ceea ce privește efectul de framing, laconsecințele produse de prezentarea selectivă făcută de mass-media a anumitor dimensiuni ale obiectelor politice. Punând accentul pe unele proprietăți și neluând în calcul altele, spune teoria, se atrage atenția alegătorilor asupra dimensiunilor evidențiate. Cum spuneam și mai sus, vedeam o conturare a terenului de joc cu justiția în prim-plan.
Mai mult, dacă definim efectul de priming drept modificarea temporară a criteriilor de judecată utilizate de către alegători în evaluarea candidaților, exista chiar perspectiva unor avantaje pentru tabăra pro-prezidențială. Inducându-se ideea în rândul votanților că unele teme ar trebui să constituie criteriile principale pe baza cărora să fie evaluați candidații din alegeri, issue ownership-ul intra în acțiune.
Erau toate ipoteze care puteau servi drept instrumente de analiză în acest an electoral. Bineînțeles, existau mulți alți factori de luat în calcul, începând cu moderarea pe care variabile precum interesul sau cunoștințele electorale o imprimă efectelor media de felul celor de mai sus.
*
În tot acest tablou al ipotezelor apare cazul Mircea Băsescu și o lume se destramă (sau se revelează, depinde de perspectiva asumată).
Credibilitatea Președintelui pe subiectul justiției ajunge imediat pusă serios sub semnul întrebării. Se mai poate vorbi de issue ownership? Greu de crezut.
În plus, poate fi observat un spectaculos efect de convergență între discursul Antena 3 (ca reprezentant al zonei puternic anti-prezidențiale) și discursul mediatic ce prezintă, din punct de vedere factual, acțiunile magistraților. Fratele Președintelui este reținut la nici 24 de ore de la difuzarea unor filmulețe compromițătoare de către postul de televiziune mai sus menționat.
Aș spune că asistăm, după episodul Mircea Băsescu, la neutralizarea temei justiției în bătălia dintre partide. Componenta justițiară și morală a narativului taberei prezidențiale este decredibilizată. În plus, nu există reacții politice din partea zonei prezidențiale (PDL, PMP) care să încerce o delimitare suficient de clară pentru opinia publică. Cel mult, se observă un început de atitudine de acest fel a unor jurnaliști de orientare, putem spune generalizând, prezidențială.
Ceea ce i se întâmplă Președintelui din pricina fratelui său este mai serios chiar decât votul celor 7,4 milioane de oameni, pentru că îl deposedează de Traian Băsescu de credibilitatea pe care o păstrase pe tema justiției. Nu contează cum sunt alții, contează că se evaporă statura morală sau epistemică a Președintelui de a cere să fie ascultat și crezut.
Câmpul de bătălie al justiției se mută lângă cel al bătăliei pentru prezidențiale. Valoarea de game changer politic a temei justiției în alegerile prezidențiale din 2014 dispare de pe radarul unei drepte care spera, dopată cu amintirile din 2004 și 2009, în minuni.
*
Și totuși, s-ar putea întreba cineva, atât zgomot pentru nimic? Să nu fie chiar niciun efect al evenimentelor judiciare?
Cred că aici răspunde Pierre Rosanvallon mai bine decât aș putea-o face eu. Accentul analizei ar trebuie să fie pe efectele sistemice decât pe influențarea pe termen scurt a jocului politic.
Politologul francez vorbește atât de bine de judiciarizarea politicului, în contextul opoziției de tip contrademocratic la democrația reprezentativă. În fapt, două tipuri de legitimități se confruntă: cea social-procedurală, bazată pe instituția votului și cea prin imparțialitate, cu justiția ca instituție asociată. Iar chestiunea responsabilității dă cheia de interpretare, atunci când acceptăm ieșirea din zona democrațiilor de confruntare și reprezentare pentru a intra în zona democrațiilor de imputare.
În cuvintele lui Rosanvallon (traducere de Alexandra Ionescu), constatăm “opacitatea sporită a proceselor de decizie și creșterea în complexitate a structurilor guvernamentale. […] Fiecare chestiune aduce în scenă prea mulți participanți, prea multe structuri sunt convocate în gestiunea problemelor guvernării pentru ca cetățeanul să mai poată spera la claritate. […] Suntem în căutarea unui mod mai eficient și mai potrivit de exercitare a responsabilității. Suntem uneori tentați să așteptăm de la procese rezultatele pe care nu le-am obținut prin alegeri: în lipsa unui exercițiu satisfăcător al responsabilității politice, căutăm să identificăm penal vinovatul. […] Activarea responsabilității penale pentru a compensa deficitul responsabilității politice.”
În țara în care cercetați penali sunt votați, iar condamnați definitiv admirați și aproape sanctificați (cu precădere în cazul aleșilor locali), ar fi deplasat să visezi la silver bullets.
Justiția nu schimbă jocul politic (raporturile generale de putere), cel puțin în 2014. Ea poate însă neutraliza politicieni, ceea ce este important în contextul personalizării atât de puternice a politicului. Avem de-a face cu un instrument de reînnoire a politicului, fără a discuta de chestiuni calitative. Să gândim, în spirit marxist aici, despre acumulările cantitative care produc salturi calitative. Dar să nu așteptăm minuni.
Presiunea generată de acest instrument al contrademocrației va crește asupra partidelor. În zona justiției pot apărea efecte sistemice. Obișnuința, chiar gloria de a avea un dosar la DNA va face loc unei saturații. Alături de puterile de obstrucție, judiciarizarea politicului poate impune, timid, un drum către schimbare. Depinde cât mai vor unii să vadă la TV, aproape în fiecare zi, politicieni prinși în flagrant, în arest preventiv sau condamnați.
Lupta de legitimitate se ascute: votul nu este panaceu. Rămânerea în picioare la sfârșitul zilei este o condiție esențială a succesului în noua politică răvășită de legitimitatea prin imparțialitate a magistratului.
Sursă foto: aici.
Trackbacks/Pingbacks