Comunitatea Uniți Salvăm declară greva cetățenească pentru alegerile europarlamentare din 25 mai și vine cu o serie de propuneri de reformă a spațiului politic și partinic. Anunțul îl găsiți pe site-ul Adevărul.
“Refuzăm să votăm nu fiindcă dispreţuim instituţia votului, ci pentru ca în următorii ani să avem cu cine vota în cadrul unor alegeri corecte, libere şi pluraliste”, se spune pe pagina de Facebook a comunității.
Ca reacție, susținători ai dreptei în spațiul public condamnă această atitudine, spunând că ea convine de minune PSD și fructificării intenției de vot de peste 40% vizibile mai în toate sondajele de opinie.
*
Acum câteva luni, în preajma protestelor din septembrie 2013, vorbeam despre posibilitatea unei stângi radicale născute din frământările de stradă și despre oportunitățile sale de manifestare politică.
Sunt mulți cei care împărtășesc ideea unei piețe politice blocate, a unui cartel care descurajează concurența și intrarea de jucători noi în piață. Dincolo de legile în vigoare, probleme apar și în ceea ce privește dificultatea vizibilității mediatice și asigurarea finanțării pentru noi proiecte politice. De aceea, mulți văd reforma partidelor exclusiv din prisma reformei interne, a pașilor mici făcuți, de obicei la începutul mandatelor, de către președinții principalelor partide.
Se pot găsi însă modalități, chiar în acest context definit uneori drept imuabil, de a merge against all odds?
Din prisma acestei întrebări, alegerile europarlamentare de peste câteva zile sunt o oportunitate ratată pentru comunități precum Uniți Salvăm. Să mă explic.
În comparație cu alegerile parlamentare, alegerile europarlamentare sunt o uriașă oportunitate pentru marginali. Există liste închise la nivel național și distribuire proporțională a mandatelor. Așa cum arată și rezultatele din 2007 și 2009 (știu, nu chiar exemple standard), sunt printre singurele alegeri cu impact național în care independenții pot avea o șansă și chiar câștiga mandate.
Îmi este foarte greu să înțeleg de ce protestarii din septembrie 2013 preferă varianta comodă a boicotului unui demers de organizare care, bine făcut, le-ar fi putut aduce un europarlamentar.
Oricâte frustrări ar provoca actuala legislație electorală, pragurile impuse nu sunt de nedepășit. Un independent are nevoie de 100.000 de semnături pentru a intra în cursa electorală. Este prea mult? Poate, dar nu este atât de greu să le strângi. Dovadă sunt cei opt independenți care participă la alegerile de duminică.
Este mult mai greu să ajungi să fii ales? Reamintesc că, în 2009, Elena Băsescu și-a obținut mandatul cu 204.280 de voturi. Grosso modo, dublul numărului de semnături necesare pentru a deveni candidat.
Credeți că, printr-un efort sistematic, printr-o comunicare online deșteaptă și prin activitate la firul ierbii măcar în marile orașe, comunități precum Uniți Salvăm ar fi putut strânge măcar 200.000 de semnături pe care să le transforme apoi și în voturi? Veți spune că ar fi fost greu. Cert este că acest efort, alături de frumoasa nebune care l-ar fi putut însoți, n-a existat. Într-un context legislativ spun eu relativ favorabil, s-a preferat și se preferă discursul despre boicot.
Există, dintre candidații independenți la alegerile parlamentare, cel puțin doi care vorbesc despre familia creștină. Putem doar specula despre existența unui candidat al protestatarilor, unul ales măcar de comunitatea celor aproximativ 50.000 de fani de pe Facebook (deci cât jumătate din numărul de semnături necesare pentru candidatură), care să-și asume chiar discursul monotematic al exploatărilor cu cianuri și al gazelor de șist. Era o oportunitate bună cel puțin pentru vizibilizarea unor argumente care s-au auzit acum câteva luni în piețele și pe bulevardele marilor orașe.
Ce încerc să spun este că boicotul este soluția facilă, care aduce cu sine resemnarea și arată lipsa unui proiect clar, dincolo de lamentările împotriva sistemului. În lipsa reacțiilor (le-aș spune de luptă) dinspre societatea civilă, sistemul se autoreglează cu independenți precum Sorin Oprescu sau Mircea Diaconu. Totul este cu atât mai trist cu cât, așa cum am arătat, soluțiile existau.
La alegerile europarlamentare din 25 mai, boicotul este doar un semn al unui romantism care nu doar că nu zguduie România, dar mai și trezește surâsul ironic al celor care știu că politica este o luptă în care statul pe margine funcționează doar ca experiment mental în Eseul despre luciditate al lui Saramago.
Sursă foto: aici.
Trackbacks/Pingbacks